Ultimele Știri

Ziua Poliției Române se sărbătorește astăzi

Ziua Poliției Române se sărbătorește din anul 2002, la 25 martie, odată cu sărbătoarea creștină Buna Vestire. Ziua Poliției este cuprinsă și în Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Festivitățile de la București au cuprins și un moment dedicat cinstirii eroilor Poliției Române, manifestare desfășurată în prezența lui Gabriel Oprea, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, la Monumentul Eroilor Militari Români Căzuți la Datorie.

De asemenea, în cadrul manifestărilor a fost prezentată o expoziție de uniforme de poliție, din diferite perioade de timp, precum și tehnica folosită de aceștia de-a lungul timpului.

Criminaliștii au prezentat ultimul autovehicul intrat în dotarea lor o autospecială pentru identificarea victimelor în cazul dezastrelor, cu ajutorul căruia intervin pentru efectuarea cercetării la fața locului în teren greu accesibil, iar Serviciul Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul IGPR a prezentat „roboțelul pirotehnic”, un dispozitiv performant de detectare a explozivilor și de dezamorsare a bombelor.

De asemenea, au fost prezentate și demonstrații de prindere și imobilizare a infractorilor. Copiii s-au bucurat și ei de atenția polițiștilor, pentru ei fiind organizate concursuri educative.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul zilei Poliţiei Române, arătând că seriozitatea şi profesionalismul de care dau dovadă cei care lucrează în acest sistem, în aplicarea legii, arată că Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere.

Cu prilejul zilei Poliţiei Române, vă transmit tuturor, comandanţi, poliţişti şi angajaţi ai Poliţiei, aprecierea mea faţă de eforturile dumneavoastră în îndeplinirea numeroaselor misiuni de protecţie a comunităţilor, a cetăţenilor şi a bunurilor acestora. Seriozitatea şi profesionalismul de care daţi dovadă în aplicarea legii arată că Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere. Prin natura activităţii pe care o desfăşuraţi, vă aflaţi deopotrivă în slujba cetăţenilor şi a statului”, se precizează în mesajul şefului statului, transmis de Administraţia Prezidenţială.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*