Ultimele Știri

Ziua Limbii Române va fi astăzi sărbătorită la Londra

Institutul Cultural Român din Londra va sărbători, miercuri, 31 august, Ziua Limbii Române. Ziua va fi marcată printr-un eveniment dedicat celor pasionaţi de limbi străine şi ţări necunoscute, conform Mediafax.

Miercuri 31 august, ICR Londra celebrează Ziua Limbii Române și îi invită pe cei prezenţi să descopere limba romanică considerată a fi cea mai apropiată de latina populară, singura limbă din Europa de Est ancorată în marea tradiţie a latinităţii.

Evenimentul, organizat la sediul Institutului din 1 Belgrave Square, va debuta cu o scurtă prelegere menită să plaseze limba şi cultura română în context european, urmată de o conversaţie cu câţiva dintre studenţii britanici şi străini din Londra care, în ultimii ani, au ales să studieze limba română. Aceştia vor vorbi despre experienţa şi motivaţiile lor în procesul de învăţare.

În cursul serii, va avea loc predarea curs demonstrativ de limba română, ce îi va echipa pe participanţi cu destule informaţii lingvistice pentru a-şi dori să exploreze „ţara romanţei şi a misterului”, caracterizare atribuită României de publicaţia britanică The Guardian. Cei prezenţi vor putea consulta manualele de limba română disponibile pe rafturile bibliotecii ICR Londra.

Mai multe detalii pot fi aflate la adresa www.icr-london.co.uk.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*