Ziua 2 de protest: ”Oprea, ești cercetat, trebuie să fii judecat!”

gigina

Un nou protest faţă de Gabriel Oprea a fost anunţat, pentru vineri seară, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, de către organizatorii manifestaţiei care a strâns, joi, în Capitală, peste 3000 de oameni. În câteva ore de la anunţarea pe Facebook a evenimentului, peste 500 de oameni şi-au comunicat intenţia de a participa, iar circa o mie s-au declarat interesaţi.

Pe pagina de Facebook „Ziua 2 – Protest «Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat!» a fost anunţată o nouă manifestaţie împotriva votului senatorilor în cazul fostului vicepremier. Protestul ar urma să aibă loc în Piaţa Universităţii din Capitală, între orele 18 şi 21.

„Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Ca sa fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reţinerea, arestarea sau altă măsură preventivă. S-a cerut accesul liber al Justiţiei pentru a se putea stabili conform normelor statului de drept şi ale democraţiei dacă este sau nu vinovat. Dar PSD şi acolitţi din ALDE şi PRU au pus statul de drept între paranteze din nou, l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poti sa furi, poţi să ucizi, poţi să faci orice dacă eşti parlamentar. Asta a decis Senatul, camera superioară a Parlamentului, instituţia fundamentală a democraţiei”, au scris, pe Facebook, organizatorii manifestaţiei.

Protestul organizat joi, în faţa Senatului, faţă de votul prin care a fost respinsă cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, s-a încheiat după aproximativ trei ore şi jumătate, la manifestaţie participând circa 2.500 de persoane, care au blocat pentru scurt timp circulaţia pe Calea 13 Septembrie.

În jurul orei 21.15, în faţa Senatului mai erau doar aproximativ 100 de persoane care scandau împotriva parlamentarilor şi a lui Gabriel Oprea.

Protestatarii au blocat pentru aproximativ o oră circulaţia pe Calea 13 Septembrie, după ce au rupt cordonul de jandarmi şi s-au apropiat de poarta Senatului.

Ei au aruncat cu suluri de hârtie igienică în zidul Parlamentului şi au scandat împotriva lui Gabriel Oprea, a parlamentarilor care au votat împotriva cererii DNA, dar şi împotriva partidelor, în general.

Printre mesajele scandate şi afişate de protestatari au fost unele precum: „Vrem dreptate!”, „Egalitate în faţa legii”, „Demisia urgentă a cercetaţilor penal”, „Parlament murdar, nu mai tolerăm nesimţirea voastră”, „Oprea, nu uita, închisoarea e casa ta”, „DNA, nu uita de Ponta”, „PSD, ciuma roşie”, „PNL, altă ciumă roşie” şi „Tăriceanu şi ai lui sunt penalii neamului”.

Manifestanţii au aprins şi lumânări în amintirea lui Bogdan Gigină, lor alăturându-se la un moment dat şi tatăl poliţistului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *