Ultimele Știri

Ziceri Băsesciene

Băile de mulţime sunt intrepretate că o formă supremă de confirmare a popularităţii şi încrederii de care se bucură cel ce tinde spre cea mai înaltă funcţie în stat. Reversul băii de mulţime este huduiala. Când un personaj este huiduit mediatic se interpretează că lumea îl respinge. Băile de mulţime de regulă sunt spontane, în vreme ce huiduielile sunt aranjate de adversari.

La acest capitol Traian Băsescu s-a autodepăşit. El este singurul care a reuşit să dialogheze şi cu cei ce doreau să-l atingă ca pe sfintele moaşte, şi cu cei care îl contestau. Popularitatea sa a fost reală. Simpatiile şi antipatiile, de asemenea. Omul avea lipici la lume şi încă mai are, ce-i drept,  la un număr restrâns de populaţie.

Dar oare este important să strângi mâini, să te hlizeşti la oameni? Băsescu din asta şi-a extras popularitatea. La acest lucru se referea preşedintele când spunea că o nouă suspendare l-ar revitaliza. Intrarea lui în campanie ar deturna sensul alegerilor. De fapt, chiar popularitatea din teren deturnează sensul alegerilor. Ce contează că un individ are carismă, se comportă ca un actor, iar odată ajuns la Cotroceni este un preşedinte slab.

Băsescu a tras un semnal de alarmă cum că există riscul ca ţărişoara să cadă pe mâinile unuia care va fi controlat de servicii. Nici nu s-a sinchisit să precizeze dacă vorbim de un agent acoperit încă activ sau despre unul care a servit acest rol, în urmă cu ceva timp, că din ăştia sunt, din câte am înţeles şi prin Parlamentul ţării. Sigur, nu încalci nici o lege, dacă ai vrut o astfel de funcţie, la un moment dat în viaţă ta, iar acum ai intrat în politică. Moral nu e, dar asta ar fi o altă discuţie. Încalci legea, dacă eşti agent acoperit activ şi ajungi parlamentar, ministu sau, revenind la subiect, preşedinte de ţară.

Tot Traian Băsescu declara, însă, prin 2011-2012, la instalarea unuia dintre guvernele conduse de Victor Ponta, că a dat în lucru serviciilor să verifice dacă printre membrii Executivului sau Parlamentului există vreun agent acoperit. Răspunsul a fost că nu. În aceste condiţii, nu putem decât să vedem care dintre candidaţii la preşedenţie erau ori în Parlament ori în Guvern, la vremea respectivă. Putem să vedem că, din start, Victor Ponta iese din această discuţie, având în vedere că era şi deputat şi prim-ministru.

Madam Udrea era şi dansa deputat, reprezentându-i în legislativ pe „romaşcani”, după cum preciza ea. Ceilalţi doi candidaţi care rămân în discuţie, Monica Macovei şi Klaus Iohannis, nu erau nici parlamentari şi nici membri ai guvernului, în perioada verificată de servicii, la cererea celui care ne va părăsi până la sfârşitul anului. Cum domnul preşedinte a precizat că va demasca acest agent acoperit care vrea să devină locatar la Cotroceni, mă aştept să aud unul dintre cele două nume. Dacă ar fi să revin la realitate şi să fac o predilecţie, având în vedere „dezvăluirile” lui Băsescu din ultimii zece ani, cred că totul se va fâsâi. Nu va da nici nu nume, iar totul va dispărea în ceaţă…

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*