Ultimele Știri

Zeci de politicieni, reţinuţi într-un dosar de corupție din Spania

Dacă clasa politică din România este zguduită de judecarea în dosarul Microsoft, în Spania într-un dosar similar de corupție au fost arestați 51 de politicieni, funcționari publici și oameni de afaceri. Aceștia sunt acuzaţi că au luat mită de 250 de milioane de euro în schimbul acordării de contracte publice şi de autorizații ilegale de construcţie.

Primele condamnări ale procurorilor din Spania au vizat până în prezent, doar politicieni şi funcţionari publici din oraşele Madrid, Murcia, Leon şi Valencia, iar cel mai greu nume implicat în acest scandal de corupţie este al lui Francisco Granados, fost şef al filialei din Madrid a partidului de guvernământ. Pe lângă acesta au fost arestați și șase foști primari, dar și politicieni ai opoziției, iar numărul celor reţinuţi sau măcar anchetaţi în acest dosar ar putea creşte în zilele următoare.

Cei vizați sunt acuzați de spălare de bani, furt, mită și negocieri ilegale ale unor contracte publice în valoare totală 250 de milioane de euro, iar pentru recuperarea pejudiciului anchetatorii au blocat peste 400 de conturi ale celor 260 de companii implicate.

Vasta campanie anticorupție inițiată de procurorii spanioli nu este singulară, în ultima perioadă prin combaterea fraudelor fiscale autoritățile de la Madrid au reuşit să aducă 28 de miliarde de euro în bugetul statului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*