Ultimele Știri

Zeci de persoane au cerut, din nou, salvarea Institutului Cantacuzino

Proteste Institutul Cantacuzino

Zeci de persoane – angajaţi, alături de studenţi şi profesori ai Facultăţii de Medicină – au protestat la Institutul Cantacuzino, cerând susţinerea şi împiedicarea desfiinţării instituţiei ale cărei produse au salvat vieţile românilor până acum.

Câteva zeci de persoane s-au adunat, astăzi, la Institutul Cantacuzino, pentru a atrage încă o dată atenţia asupra situaţiei în care se află instituția, unde producţia este sistată, s-au acumulat datorii şi nu se mai plătesc salariile angajaţilor. Ei au semnat şi o petiţie către preşedintele Klaus Iohannis, cerând implicarea directă a acestuia.

Oamenii au protestat paşnic, pe trotuar, de-a lungul sediului institutului, fluturând steguleţe naţionale şi afişând pancarte cu mesaje precum: „Sunt româncă şi protejez ce-i al ţării mele”, „Milioane de ani de viaţă şi milioane de ani de sănătate, utilizând produsele Institutului Cantacuzino”, „Performanţa răsplătită cu ignoranţă. Nu suntem de acord”, „Nu desfiinţării Institutului Cantacuzino”, „Apărăm valorile şi tradiţia. Uniţi salvăm Institutul Cantacuzino”.

Medicul şi profesorul Ioan Mircea Popa a declarat că Institutul Cantacuzino are valenţe strategice, iar existenţa şi perpetuarea activităţii sale trebuie susţinute de statul român.

Prezența mediciniștilor alături de angajații Institutului Cantacuzino i-a motivat pe cercetători să insiste pentru găsirea unei soluții pentru salvarea instituției.

Este un important element în cazul intervenţiilor bio-teroriste şi al epidemiilor şi astfel de institute trebuie să existe„, a spus un tânăr.

Studenţii la medicină s-au mai adunat şi pe 14 martie şi au format un lanţ uman în jurul Institutului Cantacuzino pentru a-şi arăta solidaritatea faţă de cercetătorii de acolo şi a cere măsuri pentru a se preveni desfiinţarea instituţiei.

Pe 18 martie, peste 350 de angajaţi ai Institutului Cantacuzino au protestat în Piaţa Victoriei, cerând Guvernului să ia măsuri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă instituţia.

Angajaţii de la Institutul Cantacuzino, care nu şi-au primit salariile pe ultimele trei luni, au protestat de mai multe ori de la începutul acestui an, însă rezultatele acestor atenționări au fost nule, fiindcă Guvernul pasează problema de la un minister la altul, iar pentru achitarea datoriilor institutului nu se angajează nimeni să o achite.

În același timp, producţia de vaccin a fost sistată, iar imunizarea populaţiei din România se face numai cu vaccin din import.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*