Zeci de membri ai reţelei teroriste Stat Islamic, ucişi în Siria în raiduri aeriene

  • Adelina Mitrache
  • 1 aprilie 2016
  • Externe
raiduri aeriene rusia siria

Cel puţin 21 de presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic au fost ucişi în raiduri aeriene efectuate asupra oraşului sirian Deir al-Zor, situat în estul ţării, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de site-ul agenţiei Reuters.

OSDO nu a putut preciza clar cărei ţări aparţin avioanele care au bombardat o bază a organizaţiei teroriste Stat Islamic din Al-Husseiniya, un cartier situat în nord-vestul oraşului Deir al-Zor.

Cincisprezece dintre cei 21 de presupuşi combatanţi ai organizaţiei teroriste sunnite erau străini, precizează OSDO.

Administraţia Bashar al-Assad, Rusia şi o coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite efectuează raiduri aeriene antiteroriste în Siria, ţară care se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 270.000 de morţi.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *