Ultimele Știri

WSJ: Marii filantropi ai lumii ar trebui să se îngrijoreze de felul în care istoria le va judeca generozitatea şi averile

bani

Marii filantropi care fac donaţii de ordinul sutelor de milioane de dolari în speranţa că vor rămâne în istorie, ca şi universităţile şi alte instituţii beneficiare trebuie să fie conştienţi de posibilitatea că actele lor de generozitate ar putea fi denunţate la un moment dat de nepoţii celor pe care i-au ajutat, nemulţumiţi de practicile în afaceri sau de ideile promovate, relatează Wall Street Journal.

Phil Knight, fondator şi preşedinte al producătorului de echipamente sportive Nike, este al 15-lea cel mai bogat om al planetei şi filantrop specializat în ”daruri transfromaţionale”, aşa cum este el numit în cercurile caritabile.

Knight a donat peste o jumătate de miliarde de dolari către Oregon Health Sciences University (OHSU), care în ultimele decenii s-a separat de University of Oregon.

Knight a donat totodată peste 100 de milioane de dolari către Stanford Graduate School of Business, unde şi-a luat MBA-ul în urmă cu jumătate de secol şi unde Knight Management Center îşi are adresa la 655 Knight Way.

În luna februarie, Knight a făcut probabil cea mai răsunătoare donaţie. A contribuit cu 400 de milioane de dolari la un proiect filantropic de 750 de milioane de dolari, pentru burse destinate tinerilor lideri din întreaga lume, pentru a studia la Stanford.

Aşa-numitele burse Knight-Hennessy, la care va participa şi preşedintele Stanford John L. Hennessy, vor fi echivalentul secolului 21 al burselor create la începutul secolului 20 de magnatul mineritului african Cecil Rhodes, pentru aducerea studenţilor atleţi la Oxford.

Aici apare o problemă. Cei care au urmărit în ultimul an evoluţia reputaţiei lui Rhodes se pot întreba dacă Knight se va bucura de recunoaşterea pe care şi-o doreşte.

Anul trecut, studenţii de la University of Cape Town, din Africa de Sud, au orchestrat cu succes o campanie pentru înlăturarea statuii lui Rhodes din faţa universităţii. Ei au îndepărtat din universitate şi ”simbolurile colonizatorului”, majoritatea portrete din perioada dominaţiei albe, pe care le-au pus pe foc.

În ultimele luni, studenţii au cerut Oriel College, din Oxford, că îndepărteze o statuie a lui Rhodes, care a studiat acolo. Ei au spus că acesta este ”Hitler al Africii de Sud”. Ca răspuns, Oriel a avertizat cu retragerea sprijinului financiar pentru colegiu, dacă protestatarii nu vor fi respinşi.

Universităţile şi donatorii zilelor noastre trebuie să fie atenţi la posibilitatea ca actele lor filantropice în care se implică să fie denunţate de nepoţii celor pe care au dorit să îi ajute. Nu există niciun motiv pentru care să se presupună că actele filantropice de acum vor scăpa de soarta celor din secolul trecut, se arată în articol.

Când este vorba de filantropie, drepturile donatorilor ca proiectele să le poarte numele sunt deseori esenţiale. Donatorii sunt motivaţi de acest lucru şi se luptă pentru acest drept.

În 1924, James Buchanan “Buck” Duke, un baron al tutunului, a lăsat 40 de milioane de dolari pentru Trinity College din Durham, Carolina de Nord, care cu această ocazie i-a preluat numele.

O donaţie de 100 de milioane de dolari din partea producătorului de la Hollywood David Geffen pentru reconstrucţia Lincoln Center din New York a fost suficientă pentru redenumirea Avery Fisher Hall.

Sandy Weill, fost CEO al Citigroup, şi soţia sa Joan au o fundaţie care a donat peste 600 de milioane de dolari Cornell Medical College, care acum le poartă numele.

Dar atunci când un judecător a decis anul trecut că Paul Smith’s College din Adirondacks nu poate fi redenumit pentru a include numele Weill, cuplul a retras un cadou de 20 de milioane de dolari.

Există şi excepţii. Managerul de fonduri de hedging John Paulson a donat suma de 100 de milioane de dolari către Central Park Conservancy din New York, pentru reîmpădurirea porţiunii dinspre Harlem a parcului, dar nu a avut pretenţia ca lucrările să îi poarte numele.

Majoritatea donatorilor vor însă ca numele lor să fie perpetuat într-o instituţie.

Gustavus Myers, a cărui ”Istorie a marilor averi americane” a fost o lucrare de referinţă pentru egalitarişti, timp de mai multe decenii de la apariţia acesteia, în 1907, era fascinat modul în care ”nababii plutocraţi”, după ce se îmbogăţesc, încep să devină generoşi.

În opinia lui Myers, aceştia au nevoie să îşi contruiască ”un nou caracter”.

Un exemplu este Alfred Nobel, inventatorul dinamitei. În 1888, când a murit fratele lui, presa franceză i-a confundat pe cei doi, iar Nobel a avut ”privilegiul” de a-şi citi propriul obituar:  ”comerciantul morţii a decedat”.

Este posibil ca episodul să-l fi determinat pe Alfred Nobel să înfiinţeze premiile care în prezent îi poartă numele.

Un alt exemplu este Andrew Carnegie, despre care Myers insistă că bibliotecile susţinute de acesta nu ar trebui să determine oamenii să uite că acesta şi-a construit averea cu ajutorul unor ”muncitori prost plătiţi şi suprasolicitaţi”.

Studenţii radicali ai zilelor noastre sunt diferiţi, sensibilităţile lor fiind legate de drepturile omului şi rasism.

Harvard Law School urmează, în funcţie de obţinerea unor aprobări finale, să îşi schimbe firma, pentru a elimina memoria lui Isaac Royall, fondatorul şcolii din secolul 18, pentru că a deţinut sclavi.

Dacă tinerii anului 2066 vor dori să îi conteste pe filantropii zilelor noastre nu vor duce lipsă de motive, notează Wall Street Journal.

Peste fiecare mare avere planează suspiciunea că a fost obţinută ilegal. Nu există un set permanent de reguli care să guverneze practicile ”normale” de afaceri. Şi, în măsura în care aceste reguli există, fondatorii averilor de astăzi tind să se laude că le-au încălcat.

Monopolul a fost una dintre relele epoci industriale. Nu este cazul lui Knight sau al altor donatori ai Standford, dar s-ar putea întâmpla în cazul fundaţiilor lui Bill Gates şi Mark Zuckerberg, ale căror averi se bazează pe eficienţa reţelelor, în timp ce afacerile lor pot fi considerate, la un moment dat, monopoluri naturale.

Profesorul David Grewal, de la Universitatea Yale, a arătat în cartea ”Network Power” (Puterea reţelei n.r.) că atâta timp cât toată lumea foloseşte Microsoft Word, cine ar fi idiot să utilizeze un produs incompatibil, chiar dacă apare altul care funcţionează mult mai bine şi este mult mai ieftin.

Nike, compania fondată de filantropul Knight, a fost acuzată mult timp că se foloseşte de globalizarea comerţului pentru a reduce costurile cu forţa de muncă. Fabricile din Asia contractate de companie au devenit un simbol al unei curse pentru cele mai scăzute salarii şi condiţii de muncă.

Revista Harper’s a relatat în 1992 despre un muncitor din Indonezia al Nike, care câştiga 37,46 dolari pe lună, iar jucătorul de golf Tiger Woods a fost luat la întrebări de reporteri în 1997, la British Open, despre practicile producătorului de echipamente sportive.

Nike a îmbunătăţit de atunci salariile angajaţilor şi a lansat programe pentru dezvoltarea comunităţilor şi de creditare, pentru refacerea reputaţiei companiei.

Un alt subiect controversat este felul în care bogaţii îşi transferă activele în fundaţii, pentru a scăpa de plata impozitelor.

Oricât de lăudabile ar fi programele filantropice, contribuabilii de rând ajung să suporte povarea taxelor datorate statului şi, atunci când tendinţa este spre creşterea inegalităţilor, clasa de mijloc este nemulţumită.

În actualul climat ideologic, în care mişcările populiste, de stânga şi de dreapta, sunt în creştere, ne-am putea apropia de sfârşitul erai megadonaţiilor, de tipul celor făcute de Phil Knight, se mai arată în articol.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*