Ultimele Știri

WikiLeaks a publicat o listă cu miniştri germani spionaţi de NSA

nsa

WikiLeaks a publicat miercuri o listă cu numere germane de telefon care, potrivit site-ului, arată că Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a spionat şi alţi oficiali de rang înalt în afară de cancelarul Angela Merkel, relatează Associated Press.

Această ultimă dezvăluire a site-ului specializat în publicarea de informaţii clasificate este susceptibilă să relanseze îngrijorări în Germania cu privire la faptul că agenţia americană a fost angajată într-o supraveghere generalizată a aliaţilor săi apropiaţi. WikiLeaks a publicat săptămâna trecută documente care par să arate că NSA a spionat Guvernul francez, provocând furia Parisului.

Site-ul precizează că noua listă, parţial cenzurată, conţine 69 de numere de telefon şi fax care au aparţinut unor oficiali de rang înalt din cadrul ministerelor germane ale Economiei şi Finanţelor, între altele.

WikiLeaks a publicat totodată documente despre care afirmă că sunt rezumate ale unor conversaţii interceptate – unul implicând-o pe Merkel, iar celălalt un consilier de rang înalt – despre criza datoriilor din Grecia. A doua conversaţie a fost interceptată de serviciile britanice de informaţii, care a oferit-o NSA, potrivit Wikileaks.

Exactitatea documentelor nu a putut să fie confirmată imediat, precizează AP. Ziarul german Sueddeutsche Zeitung, care afirmă că a primit acces la documente, a scris pe site că lista pare să fie din perioada 2010-2012 şi că cel puţin unele dintre numere sunt în continuare folosite.

WikiLeaks nu a precizat care este sursa documentelor. Însă site-ul este specializat în publicarea unor documente confidenţiale aparţinând Guvernului Statelor Unite, iar una dintre colaboratoarele sale, Sarah Harrison, este o colaboratoare apropiată a lui Edward Snowden, un fost consultant NSA care a dezvăluit documente secrete ce arată amploarea spionajului american în lume.

Guvernul german nu a dat curs imediat, miercuri seara, unei solicitări din partea AP de a comenta în legătură cu noile dezvăluiri.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*