Vremea va fi în general instabilă. Prognoza meteo pentru weekend

  • Adelina Mitrache
  • 8 iulie 2016
  • Vremea
vreme

În nordul, nord-estul şi centrul teritoriului, precum şi în zona montană, vremea va fi în general instabilă, informează ANM.

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporare, mai accentuate în cursul după-amiezii şi al serii când, pe arii relativ extinse, vor fi averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului, vremea va fi în general frumoasă şi călduroasă, mai ales în zonele de câmpie, fenomene asociate instabilităţii atmosferice urmând să apară, la începutul nopţii, local în regiunile est-sud-estice.

Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi vor fi condiţii de căderi de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată, asociat averselor, şi în restul regiunilor. Valorile termice maxime se vor încadra între 22…23 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi 34 de grade în sudul Olteniei, iar minimele între 9…10 grade în depresiuni şi 20 de grade pe litoral.

BUCUREŞTI

Vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, în orele serii, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

harta

Duminică

Vremea va fi în general frumoasă, iar în sudul şi sud-vestul ţării, local, se va menţine călduroasă, în timp ce în restul zonelor valorile termice se vor situa în jurul mediilor, climatologic, specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara în nord-estul teritoriului şi în zona montană, îndeosebi a Carpaţilor Orientali unde, doar izolat, vor fi ploi de scurtă durată, posibil şi descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 23…24 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi 33 de grade în Oltenia, iar cele minime, în general, între 9 şi 19 grade.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *