Ultimele Știri

Vreme rece până în martie

februarie vreme rece

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 16 februarie – 1 martie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

BANAT

La începutul intervalului, procesul de răcire a vremii va determina înregistrarea unor valori în general mai scăzute decât cele obişnuite ale perioadei, astfel că ziua vor fi în medie 3…5 grade, iar noaptea -7 la -4 grade. Între 20 şi 24 februarie vremea se va încălzi continuu, valorile mediate pe regiune ajungând la valori maxime de 8…11 grade, şi minime de -4…0 grade. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă, deşi vor fi posibile uşoare variaţii de la o zi alta, temperaturile se vor menţine în general peste mediile climatologice ale sfârşitului de februarie.

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză nu vor fi condiţii de precipitaţii, apoi însă probabilitatea de ploaie va creşte.

CRIŞANA

La începutul intervalului, vremea se va răci, determinând, în perioada 17-19 februarie, înregistrarea unor valori mai mici decât cele obişnuite pentru data calendaristică, cu precădere pe parcursul nopţilor, astfel că maximele vor fi în medie de 2…4 grade, iar minimele de -8…-4 grade. Între 20 şi 24 februarie, vremea se va încălzi continuu, valorile mediate pe regiune ajungând ziua la 8…10 grade şi noaptea la -3…0 grade. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă, deşi vor fi posibile uşoare variaţii de la o zi alta, temperaturile se vor menţine în general peste mediile climatologice ale sfârşitului de februarie.

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză nu vor fi condiţii de precipitaţii, apoi însă probabilitatea de precipitaţii, mai ales ploi, se va menţine ridicată.

TRANSILVANIA

În perioada 17-19 februarie vremea va fi rece, cu precădere noaptea, când gerul se va instala în toată regiunea. Maximele temperaturii aerului vor fi în medie de -3…1 grad, iar minimele de -14…-9 grade, cu valori chiar mai scăzute în depresiuni. După 20 februarie, vremea se va încălzi treptat, astfel că vor fi valori termice de 4…8 grade în medie ziua şi -4…-2 grade noaptea. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă, vor fi posibile uşoare variaţii de la o zi alta, dar în general temperaturile se vor menţine peste cele normale pentru sfârşitul de februarie.

În prima săptămână doar trecător vor fi ninsori şi lapoviţe, în special în estul regiunii, apoi va creşte probabilitatea pentru precipitaţii locale, mixte.

MARAMUREŞ

La începutul intervalului, vremea se va răci, determinând în perioada 17-19 februarie înregistrarea unor valori mai mici decât cele obişnuite pentru data din calendar, cu precădere pe parcursul nopţilor, astfel că maximele vor fi în medie de 0…2 grade, iar minimele de -10…-6 grade. Între 20 şi 24 februarie, vremea se va încălzi continuu, valorile mediate pe regiune ajungând la 6…8 grade, în privinţa maximelor şi -3…-1 grad, la minime. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă, deşi vor fi posibile uşoare variaţii de la o zi alta, temperaturile se vor menţine în general peste mediile climatologice ale sfârşitului de februarie.

Dacă în prima săptămână probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, în cea de-a doua precipitaţiile mixte vor fi posibile aproape în fiecare zi.

MOLDOVA

Începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, chiar geroasă în timpul nopţilor, astfel că, în medie regională, vor fi maxime de -2…4 grade şi minime de -10…-6 grade. Temperaturile vor începe să crească din data de 20 februarie, fiind de aşteptat, mediat pe regiune, ziua între 6 şi 9 grade, iar noaptea valori uşor negative, situaţie care se va menţine, cu uşoare variaţii, până la sfârşitul lunii.

În prima săptămână trecător vor fi precipitaţii slabe, cu caracter local, mai ales ninsori şi lapoviţă, iar după data de 24 februarie va creşte probabilitatea apariţiei precipitaţillor predominant sub formă de ploaie.

DOBROGEA

La începutul intervalului vremea va fi rece, astfel că în intervalul 17-19 februarie valorile medii ale temperaturii aerului vor fi de -2…4 grade ziua şi -8…-4 grade noaptea. După 20 februarie, încălzirea vremii va fi semnificativă, valorile ajungând până la medii de 6…10 grade la temperaturile maxime şi 0…4 grade cele minime, urmând ca până la sfârşitul intervalului variaţiile termice să fie minore, caracterizând o vreme uşor mai caldă decât în mod normal pentru luna februarie.

În prima săptămână trecător vor fi precipitaţii nesemnificative, burniţă sau fulguieli, iar după data de 24 februarie va creşte probabilitatea pentru ploi locale.

MUNTENIA

Vremea va fi rece în primele zile, când media temperaturilor diurne va fi de 0…4 grade, iar în timpul nopţilor minimele se vor apropia local de pragul de ger, urmând a fi de -9…-6 grade. După data de 20 februarie, încălzirea va fi semnificativă, valorile termice urmând a se situa peste mediile climatologic specifice perioadei, cu maxime de 6…11 grade şi minime în jurul a 0 grade, cu uşoare variaţii în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

În prima săptămână izolat şi trecător vor fi burniţe sau fulguieli, iar după data de 25 februarie va creşte probabilitate de apariţiei a ploilor.

OLTENIA

În primele zile va fi o vreme rece, cu maxime termice de 0…4 grade şi minime de -9…-4 grade, în medie. După data de 20 februarie vremea se va încălzi, chiar semnificativ, astfel că temperaturile se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei, respectiv ziua valori de 7…11 grade şi noaptea de -2…1 grad, regim ce se va menţine, cu mici variaţii, până la sfârşitul intervalului de prognoză.

La începutul intervalului vor fi posibile fulguieli, iar după data de 24 februarie creşte probabilitatea de apariţie a ploilor.

LA MUNTE

Intervalul de prognoză debutează cu o vreme rece, chiar geroasă noaptea, urmând a se înregistra maxime de -8..-2 grade şi minime de -14…-8 grade, în medie. În schimb, începând cu data de 20 februarie, temperaturile vor fi în creştere, depăşind regimul termic normal al perioadei. Astfel, vor fi valori pozitive ziua, iar pe timpul nopţilor -6…-4 grade, în medie. Până la sfârşitul celor două săptămâni nu sunt de aşteptat variaţii termice semnificative.

În prima săptămână pe areale restrânse vor fi ninsori slabe, trecătoare, apoi va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte, cu caracter local.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*