Ultimele Știri

Vreme frumoasă în majoritatea regiunilor țării

vremea

Miercuri, vremea se va menţine în general frumoasă, dar mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Cerul, mai mult senin în prima parte a zilei, va avea unele înnorări după-amiaza şi seara în zonele montane şi în regiunile nordice, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade.

În București vremea se va menţine frumoasă şi uşor mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.

Joi, vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil la munte, unde cu totul izolat vor fi condiţii ca, trecător, să plouă slab şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 şi 20 de grade.

În Capitală vremea va fi frumoasă şi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*