Ultimele Știri

Voluntariatul aduce credite la Universitatea de Vest din Timişoara

voluntari

Universitatea de Vest din Timișoara a găsit un mod prin care să îi îndemne pe studenți să facă muncă de voluntariat. 

De fiecare dată când studenții vor efectua muncă voluntară, aceștia vor fi răsplătiți cu credite care se vor adăuga celor obținute prin examene. Creditele obţinute din muncă de voluntariat îi ajută pe studenţi să obțină mai ușor cele 30 de credite minim necesare pentru a promova anul universitar.

Senatul Universității de Vest din Timișoara a aprobat un regulament pe această temă. Studenţii pot să muncească benevol la orice asociaţie sau ONG care colaborează cu Universitatea de Vest din Timişoara, precum şi în cadrul organizaţiilor studenţeşti.

Pentru un semestru de muncă voluntară, tinerii primesc două credite. Până acum, aproximativ 120 de studenți au făcut muncă voluntară în primul semestru al anului universitar.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*