Vladimir Putin și John Kerry | Glume la nivel înalt: ne-ați adus bani?

  • Adrian Marinescu
  • 25 martie 2016
  • Externe
putin kerry

Vladimir Putin a ținut să facă o serie de glume la adresa secretarului de stat american John Kerry, într-o întrevedere pe problema războiului din Siria.

Președintele Rusiei a fost curios în legătură cu diplomatul secretarului de stat american John Kerry, pe care îl păstra asupra sa. În mod normal bagajul unui înalt oficial este cărat de un subaltern sau un angajat. Putin a spus în glumă că cel mai important diplomat al Americii a adus o valiză cu bani, având în vedere că îl păstra asupra sa. 
„Când coborați din avion și m-am uitat la lucrurile pe care le aveați un pic m-am speriat. Pe de o parte am înțeles că e democratic, dar pe de alta, m-am gândit că poate în SUA nu e nimeni care să asiste secretarul de stat. Am înțeles că în SUA economia e ok, nu e recesiune. Dar apoi m-am gândit că în această servietă e ceva ce nu putea fi încredințat nimănui. Probabil ne-ați adus ceva bani, ca să negociem”, a declarat Putin, spre amuzamentul tuturor.
John Kerry a declarat că va dezvălui ce conține servieta sa mai târziu, promițând că va fi o surpriză.

„Când avem un moment personal, îți voi arăta ce e în servieta aia. Și cred că vei fi surprins., a spus John Kerry.

Kerry a sosit la Moscova, joi, și a avut o serie de negocieri cu președintele rus și ministrul de externe, Serghei Lavrov. Negocierile sunt pe o serie de probleme, cum ar fi situația din Siria, criza din Ucraina, recentul accident al Fly Dubai, inclusiv soarta pilotului ucrainean Savchenko.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *