Ultimele Știri

Vladimir Putin ameninţă Turcia după doborârea avionului rusesc

putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat marţi, că Turcia ar trebui să se aştepte la consecinţe serioase, după ce autorităţile de la Ankara au doborât în cursul zilei un avion de luptă rusesc în apropiere de graniţa cu Siria.

Tot acesta a mai afirmat că, avionul rusesc nu încălcase spaţiul aerian al Turciei, avionul aflându-se la pe teritoriul Siriei, la 4 kilometrii de graniţa cu Turcia, atunci când a fost doborât.

„Acest incident iese în evidență față de lupta împotriva terorismului. Trupele noastre luptă eroic împotriva teroriștilor, riscându-și viața. Dar pierderea pe care am suferit-o astăzi a venit ca o lovitură de cuțit în spate de la complicii teroriștilor „, a spus Putin.

„ISIS are bani, sute de milioane sau chiar miliarde de dolari, din vânzarea de petrol. În plus, ei sunt protejaţi de armata unei întregi națiuni. Se poate înțelege de ce sunt atât de îndrăzneți și acționează ostentativ. De ce ucid oameni în astfel de moduri atroce. De ce comit acte de terorism în întreaga lume, inclusiv în inima Europei „, a mai declarat liderul rus.

avionul rusesc Su24

Reamintim că astăzi, aviația turcă a doborât un avion de luptă rusesc în apropierea graniței cu Siria după ce a încălcat spațiul aerian al Turciei. Din imaginile prezentate pot fi observați cei doi piloți care s-au catapultat înainte ca avionul să fie lovit.

Autoritățile turce le-au cerut piloților să părăsească spațiul aerian în repetate rânduri, însă aceștia au refuzat să se conformeze. Avionul doborât este un Suhoi 24, potrivit analiștilor militari turci. Piloții ruși au ajuns într-o zonă populată de turkmeni, afirmă presa turcă. Rusia a mai încălcat spațiul aerian al Turciei, atunci fiind avertizată că data viitoare aeronavele sale vor fi doborâte de aviația turcă, relatează stiripesurse.ro.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*