Vlad Alexandrescu a demisionat din funcţia de ministru al Culturii

  • Adrian Marinescu
  • 27 aprilie 2016
  • Cultură
vlad alexandrescu

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a demisionat, miercuri, la cererea prim-ministrului Dacian Cioliş, în contextul celor trei săptămâni de conflict la Opera Naţională Bucureşti. Aceasta este a treia demisie pe care o înregistrează cabinetul Cioloş.

Opera Naţională Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet. Proaspăt numit în funcţia de director interimar al ONB, pe 4 aprilie, Tiberiu Soare a decis să şteargă numele lui Johan Kobborg de pe site-ul instituţiei, acolo unde era menţionat ca director al Corpului de balet, motivând că o asemenea funcţie nu există în organigramă.

După ce Johan Kobborg a anunţat că va pleca de la Operă, în aceste noi condiţii, ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a decis să numească un alt interimar, pe dirijorul Vlad Conta, Tiberiu Soare fiind retrogradat în funcţia de adjunct. Mai mult, a anunţat crearea unei noi funcţii în organigramă, cea de director artistic al baletului.
Pe fondul scandalului început la ONB în urmă cu trei săptămâni, spectacolele care urmau să aibă loc weekendul trecut la Opera Naţională Bucureşti nu au mai fost susţinute. Doar spectacolul de duminică seară a avut loc, iar artiştii au urcat pe scenă purtând banderole albe.

În contextul protestelor care au paralizat activitatea Operei, ministrul Culturii a decis, pe 21 aprilie, să îl schimbe din funcţie pe directorul interimar George Călin, abia renumit în funcţie pe 20 aprilie, la aproape trei săptămâni după ce fusese demis şi înlocuit mai întâi cu dirijorul Tiberiu Soare, apoi cu Vlad Conta. Vlad Alexandrescu şi-a motivat decizia prin voinţa artiştilor de la Operă şi precizează că numirea lui Călin a fost condiţia pusă de Johan Kobborg şi Alina Cojocaru pentru a rămâne în instituţie.

Senatul UNITER şi Ion Caramitru au cerut, luni, prim ministrului Dacian Cioloş să-l demită pe ministrului Culturii ”pentru gravele şi repetatele încâlciri, comportamentul discreţionar şi abuziv faţă de managerii unor instituţii de cultură, situaţia conflictuală fără precedent, pe care a creat-o şi întreţinut-o la Opera Nalională din Bucureşti”.

În replică, Vlad Alexandrescu a răspuns că intenţiile sale, declarate încă de la începutul mandatului, au fost acelea de a ”produce o ameliorare, prin reformă, a instrumentarului administrativ şi legislativ dedicat instituţiilor publice de cultură”.

Vlad Alexandrescu a preluat funcţia de ministru al Culturii din noiembrie 2015, odată cu instalarea Guvernului Cioloş. El este conferenţiar la catedra de limba şi literatura franceză a Universităţii Bucureşti, fost ambasador al României la Luxemburg, fiu al arheologului Petre Alexandrescu şi nepot al criticului Tudor Vianu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *