Ultimele Știri

VIDEO/FOTO: „Cum îi vor trata românii pe refugiați, când se poartă așa cu săracii?” Cum s-a făcut de râs România în presa internațională

groapa de gunoi cluj

Reporterii Sky News, unul dintre cele mai urmărite posturi de știri din lume, au arătat din nou cum stau lucrurile în România, coborând în infernul gropii de gunoi de lângă Cluj-Napoca, orașul care vrea să devină Capitală Culturală Europeană în 2021.

“Ca furnicile, oamenii caută prin gunoaie după orice ar putea avea valoare. Se întâmplă în Europa și aceștia nu sunt refugiați, ci sunt săracii României.” Astfel prezintă Sky News, într-un reportaj exclusiv, viețile celor care trăiesc și muncesc la Pata Rat, uriașul depozit de gunoaie de lângă Cluj-Napoca, orașul ce își propunea să devina Capitală Europeană a Culturii peste 5 ani.

Reporterii afirmă că li s-a interzis să filmeze înauntru, dar l-au convins pe unul dintre cei care lucrează la groapa de gunoi să intre cu o cameră ascunsă. De asemenea, au realizat filmări aeriene spectaculoase deasupra gropii de la Pata Rat, cel mai probabil cu o dronă.

groapa de gunoi cluj skynews

“Autoritățile și contractorii privați dețin tot gunoiul de aici. Gunoierii – ‘corbi’, cum li se mai spune – primesc un procent minuscul pentru a aduna deșeurile reciclabile. Pe vremuri aveau voie să ia gunoiul singuri și să îl valorifice. Acum nu mai pot. Sunt sclavi economici, legați de acest loc”,  afirmă autorul reportajului, Stuart Ramsay, șeful corespondenților Sky News, unul dintre veteranii postului TV. “Deșeuri toxice au fost aruncate aici în epoca sovietică. Gazele pe care le produc se ridică în continuare în aer”.

Reporterii Sky News au vorbit și cu localnicii și trag o concluzie îngrijorătoare. “Nimeni nu vrea să trăiască și să muncească într-un loc ca acesta, dar acești oameni nu au de ales. Nu-i de mirare că ar vrea să plece în altă parte. Din multe puncte de vedere, diferența între ei și refugiații care invadează Europa e foarte mică. Există însă o diferență majoră: ei sunt deja în Europa, sunt europeni”.

 Iar întrebarea cu care se încheie reportajul este nu e deloc comodă: “Cum vor fi tratați aici refugiații, când clasa de jos a României trăiește deja asa?”

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*