Ultimele Știri

VIDEO/FOTO: Cum arată PRIMA DRONĂ din lume care poate transporta oameni

O companie chineză a prezentat, miercuri, la CES 2016, prima dronă din lume care poate transporta oameni.

drona

Drona, denumită Ehang 184, este fabricată de compania Guangzhou-based Ehang Inc şi a fost lansată oficial la Târgul din Tehnologie din Las Vegas, chiar la debutul CES Gadget Show, relatează The Guardian.

Drona care poate zbura cu un om la bord seamănă cu un elicopter în miniatură, dar are patru braţe cu elice, iar configuraţia aparatului este una similară altor drone.

Potrivit companiei producătoare, Ehang 184 este electrică şi poate fi alimentată complet în două ore, poate transporta până la 100 kg şi are o autonomie de zbor de 23 de minute pentru zbor la mică altitudine.

Cabina este concepută pentru a găzdui o persoană şi eventual un bagaj de mici dimensiuni, fiind dotată cu aer condiţionat şi lumină de lectură.

drona

În plus, elicele care se pot plia îi permit dronei să poată fi „parcată” în siguranţă pe un singur loc, la fel ca un automobil.

După stabilirea planului de zbor, pasagerii trebuie să dea doar două comenzi: „decolare” şi „teren”, lucru pe care îl pot face foarte uşor pe tabletă cu un singur click, au explicat reprezentanţii companiei.

Drona este programată să zboare la o altitudine cuprinsă între 300 de metri şi 500 de metri, dar se poate ridica la maximul de 3,5 km înălţime. Viteza pe care o poate atinge este de 100 km/h.

drona

 

Shang Hsiao, co-fondator Ehang şi directorul financiar al firmei, a declarat că aparatul ar putea fi pus în vânzare cu 200-300 de mii de dolari, chiar din acest an, însă a recunoscut că din punct de vedere juridic zborul dronei cu pasageri umani se află într-o „zonă gri”.

„Lumea nu a mai avut niciodată ceva de genul acesta”, a spus Shang Hsiao.

În cazul unui zbor cu drona, pasagerul nu ar avea controlul asupra aparatului, traseul de zbor fiind urmărit de un centru de control la distanţă. În cazul unei probleme urgente, vehiculul ar urma să fie ghidat astfel încât să se asigure o aterizare în siguranţă.

drona

Potrivit lui Derrick Xiong, şef al departamentului marketing al companiei Ehang, drona care poate transporta pasageri a zburat de peste 100 de ori, la altitudini joase, într-o zonă împădurită din provincia Guangzhou. Au fost făcute inclusiv teste cu o persoană la bord.

O caracteristică care face drona mai sigură ca un elicopter ar fi, potrivit reprezentanţilor companiei, cele patru braţe cu elice. Derrick Xiong a explicat că şi în cazul în care trei dintre cele patru braţe ar fi avariate, elicele de pe singurul braţ rămas funţional ar putea asigura o aterizare de urgenţă.

Deşi autorităţile din Statele Unite au început să elaboreze norme pentru utilizarea dronelor, acest domeniu este departe de a fi reglementat juridic, iar o dronă care să transporte pasageri va face cu siguranţă obiectului unor reglementări foarte stricte.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*