Ultimele Știri

VIDEO: Un român stabilit în Norvegia explică modul în care societatea nordică protejează copiii: ‘Mentalitatea lor este diferită’

Mai mulți parlamentari români vor să meargă în Norvegia ca să își convingă colegii să schimbe legea privind protecția copilului. Anunțul lor vine după ce premierul Dacian Cioloș a precizat că statul român se implică în cazul Bodnariu.

De altfel, România face presiuni din mai multe direcții, în încercarea de a-i ajuta pe părinți, unul cetățean român și celălalt norvegian, să își recupereze cei 5 copiii. Cum întreaga anchetă socială este secretă, este imposibil pentru oricine să spună exact dacă s-a produs sau nu un abuz.

Sistemul norgevian de protecție a copilului este unul strict, în care se aplică legea punct cu punct, iar copilul este cel mai important. A încercat să explice acest lucru un român stabilit în Norvegia încă de acum 20 de ani. George Alexander spune că violența în familie și abuzurile sunt pedepsite dur, iar cei mici sunt luați imediat din sânul familiei.

Temerea care apare este că protecția copilului din Norvegia poate face abuz de puterea uriașă pe care o are. Ca organism absolut independent și cu o lege care protejează toate informațiile dintr-o anchetă, instituția decide și ia măsuri fără să răspundă în fața opiniei publice sau în fața altei instituții. Doar guvernatorul poate cere explicații dacă primește o plângere din partea familiei vătămate.

George Alexander, român stabilit în Norvegia: „Mentalitatea este diferită față de a noastră. Este diferită, aici este vorba de o societate care a funcționat decenii la rând, am avut din păcate parte de niște dictaturi.”

Este suficientă o sesizare chiar și anonimă în legătură cu un copil pentru ca o anchetă să fie declanșată. Inspectorii pot alege să meargă acasă și să investigheze familia sau pot să urmărească de la distanță ce se întâmplă cu părinții și copiii.

Sunt investigați educatorii, vecinii, colegii de muncă ai părinților și toți cei pe care inspectorii îi consideră relevanți. La final, se poate decide extragerea temporară a copilului din familie, iar în alte situații chiar definitivă.

Cu toate că autoritățile norvegiene sustin că, procentual, în puține cazuri minorii sunt luați din sânul familiei înainte ca ancheta să fie finalizată, în cazurile în care sunt implicați cetățeni români finalul a fost dramatic.

Ultimul caz, Bodnariu a provocat reacții masive la nivel internațional. Și câțiva parlametnari români, fără să studieze legislația din Norvegia, s-au hotărât să ajute. O delegație va merge săptămâna viitoare la Redal. Politicienii au cerut o întâlnire cu parlamentarii de acolo, cu cei de la protecția copilului și cu un secretat de stat la Ministerului de Externe norvegian.

 

Și cererea privind modificarea legislației privind protecția copilului este hazardată, ținând cont de faptul că Norvegia are o istorie de 115 ani în domeniu.

În acest moment, 7 familii de români se luptă în Norvegia să își recupereze copiii. Una dintre ele este Glavan din Târgiu-jiu. În 2014, Aurelia a născut în Norvegia un copil, iar spitalul ar fi susținut că familia nu are locuință și nici posibilități de întreținere așa că au luat-o. Mai mult, autoritățile norvegiene i-au acuzat că ar fi vrut să-și vândă copilul.

Părinții au pierdut procesul, iar pruncul a ajuns într-o familie norvegiană. Adelina a cerut ajutor în România.”

Tânăra este din nou însărcinată, însă spune că va rămâne să nască în România.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*