Ultimele Știri

Video şi Foto: Explozie în Odesa şi o falsă „zi a tăcerii” în Donbas

După cum se putea aştepta, regimul de încetare a focului din estul Ucrainei nu a fost respectat, teroriștii efectuând 17 atacuri asupra pozițiilor ucrainene în ultimele 24 de ore, în urma cărora au fost răniţi 7 civili, scrie presa ucraineană.

În acelaşi timp militarii ucraineni au respectat întru totul regimul de încetare a focului impus în regiune, întrucât oficialii de la Kiev au reuşit să ajungă la un acord asupra unei noi runde de negocieri al armistiţiului de la Minsk pe 11 decembrie. În cadrul acestei întrevederi vor participa şi reprezentanţii OSCE, care chiar pe parcursul zilei precedente din greşeală sau nu au fost atacaţi de separatişti în timp ce supravegheau o regiune din Lugansk.

10857949_909099079100899_1598549378757931339_n

1506770_909099105767563_3896164777131806764_n

10599645_909099025767571_8389125026059590252_n

Printre cele mai afectate raioane de războiul din Donbas  rămân în continuare cele din Lugansk, Donețk, Debalițevsk şi Mariupol, unde au fost observate 7 drone survolând în apropiere de pozițiile ucrainene.

“Militarii ucraineni nu au deschis focul către aparatele de zbor, ci doar le-au supavegheat și au prezentat un raport”, menționează serviciul de presă ATO.

Până când se vor repoziţiona baricadele pe frontul din estul ucrainean sau se va ajunge printr-o minune la un acord de ameliorare a situaţiei conflictuale, există un risc de extindere a atacurilor militare până în Odesa, unde aseară a izbucnit o nouă explozie puternică.  După ce săptămâna trecută  s-a produs o deflagraţie la un magazin din centrul oraşului maritim în care se comercializau obiecte cu simboluri de stat, în această noapte un nou atac terorist s-a produs la sediul unei organizaţii non-guvernamentale care colectează ajutoare pentru armata ucraineană.

În momentul producerii exploziei în clădire nu se afla nimeni, astfel, nu s-au înregistrat victime.

În zona de război, însă se întâmplă şi lucruri frumoase, astfel, o fetiţă de 9 ani a confecţionat un tanc din bomboane, şi a dorit să ajungă înainte de sărbători la câţiva militari ucraineni de pe front. Se pare că dorinţa i-a fost îndeplinită.

10847869_908632339147573_5298131576125493266_n

10635754_908632289147578_2843350922055523678_n

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*