Ultimele Știri

VIDEO: ‘Ruşine să vă fie, ungarilor!’ Ciocniri violente între poliţie şi imigranţi, soldate cu 300 de răniţi şi arestarea unui terorist

CRIZA IMIGRANŢILOR: Ciocnirile dintre imigranţi şi poliţia ungară, soldate cu 300 de răniţi şi arestarea unui terorist. Secretarul general al ONU s-a declarat şocat de comportamentul poliţiei ungare

imigranti

Cel puţin două persoane au fost grav rănite, iar alte 200-300 au primit îngrijiri medicale după ce au inhalat gaze lacrimogene sau au suferit tăieturi, echimoze şi arsuri, în timpul confruntărilor de miercuri dintre imigranţi şi poliţia ungară, în urma cărora un terorist a fost arestat, conform Reuters.

Poliţiştii ungari dotaţi cu bastoane au folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă, miercuri, împotriva sutelor de imigranţi care au rupt gardul metalic de la frontiera cu Serbia şi au încercat să pătrundă ilegal în Ungaria.

Bărbaţi furioşi – cei mai mulţi refugiaţi din Siria şi Irak – au aruncat cu pietre şi sticle de plastic spre poliţişti, scandând ‘Deschideţi!’ în limba engleză. Numeroşi copii şi femei plângeau în timp ce bărbaţii, cu feţele acoperite de eşarfe, se îndreptau spre forţele de ordine în pofida gazelor lacrimogene şi a fumului degajat de cauciucurile incendiate de mulţime.

 ‘Am fugit de război şi violenţe şi nu ne aşteptam la asemenea brutalitate şi tratament inuman în Europa’, a afirmat un irakian, Amir Hassan. ‘Ruşine să vă fie, ungarilor’, a strigat el în direcţia poliţiştilor.

În jurul lui, mai multe femei ţipau, acoperindu-şi feţele cu eşarfe şi turnând apă pe ochii copiilor, pentru a înlătura efectul gazelor lacrimogene. Mai multe persoane au leşinat din cauza gazelor, inclusiv o femeie care avea în braţe un copil.

Cel puţin două persoane au fost grav rănite, iar alte 200-300 au primit îngrijiri medicale după ce au inhalat gaze sau au suferit tăieturi, echimoze şi arsuri, a declarat doctorul Margit Pajor, care i-a tratat la un centru medical din Kanjiza, Serbia.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat şocat de comportamentul poliţiei ungare, calificându-l drept inacceptabil.

Autorităţile ungare au insistat însă că au acţionat în legitimă apărare, afirmând că imigranţii erau violenţi şi periculoşi.

După confruntările cu poliţia, scene haotice au izbucnit când grupuri private au livrat ajutoare cu camioanele. Oamenii s-au bătut pe mâncare, apă şi haine.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a cerut autorităţilor sârbe să ia măsuri urgente pentru a opri imigranţii agresivi care încearcă să pătrundă cu forţa în Ungaria.

Serbia a anunţat că va trimite mai mulţi poliţişti la frontieră, pentru a separa imigranţii de poliţia ungară. Dar premierul sârb, Aleksandar Vucici, aflat în vizită în SUA, a condamnat ‘tratamentul brutal’ aplicat imigranţilor de poliţia ungară. ‘Nu vom permite nimănui să ne umilească şi să lanseze gaze lacrimogene pe teritoriul Serbiei’, a precizat el.

Între timp, televiziunea sârbă de stat RTS a anunţat că trei dintre membrii personalului său au fost bătuţi de poliţia ungară la frontieră, iar echipamentul lor a fost distrus.

RTS a precizat că poliţia ungară a împins un cameraman la zid şi l-a bătut pe cap şi pe spate, apoi i-a spart camera, iar un reporter a fost rănit la braţ.

În urma confruntărilor de la frontieră, autorităţile ungare au arestat 29 de persoane, inclusiv un ‘terorist’, relatează Reuters în pagina electronică.

‘Poliţia a prins de asemenea un terorist identificat’, a declarat pentru postul public de televiziune M1 Gyorgy Bakondi, consilier de securitate al premierului ungar Viktor Orban. Potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului, bărbatul se afla ‘în baza de date a serviciilor de securitate’.

Comentarii prin Facebook

3 Comentarii on VIDEO: ‘Ruşine să vă fie, ungarilor!’ Ciocniri violente între poliţie şi imigranţi, soldate cu 300 de răniţi şi arestarea unui terorist

  1. Rusine ,de ce ?Bravo lor .asa rebuie procedat.Bravo Ungariei.

  2. Unu! se scrie <> ! Doi la mana daca cineva se uita la prima poza in care se vede un <> cu tricou verde care flutura un SAMSUNG S5 sau S6 ! Eu ca platitor de taxe si angajat la particular in EU Romania nu imi permit un asfel de telefon!Trei la mana cand vor avea mai multe drepturi decat noi , ajutoare sociale ,,,,,,,, bla bla bla , noi vom fi cei discrimanati pe taxele noastre ca nu cred ca se vor inghesuii la munca !Patru la mana, vom vedea cand incep sa se detoneze,violeze,terorizeze prin Europa care va fi parerea celor care acum ii primesc cu bratele deschise, spunand saracii de ei !!! Cinci la mana toata lumea uita ca ei vin din tari in care nivelul de civilizatie este undeva la nivelul Evului Mediu !

  3. Ungurii procedeaza CORECT! Gaozarul ala de la ONU sa vada si atrocitatile americanilor care l-au cautat pe Bin Laden in Afganistan si Iraq cand el era in Pakistan!

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*