Ultimele Știri

VIDEO: Obama îl ironizează pe Trump

obama trump

Preşedintele american Barack Obama l-a ironizat vineri pe favoritul la învestitura republicană, Donald Trump, care a oferit la un miting electoral friptură şi vin marcă proprie, foarte scumpe, relatează New York Daily News, în timp ce controversatul om de afaceri a cerut ca toţi manifestanţii care îi întrerup întâlnirile cu alegătorii să fie arestaţi.

La o întâlnire cu susţinătorii democraţi din Austin, Texas, preşedintele american Barack Obama şi-a prezentat realizările din cursul celor două mandate.

“Imaginaţi-vă ce ar spune Trump dacă chiar ar avea o astfel de experienţă. În loc să vândă fripturi (…). A gustat cineva vreodată vinul său? Cât de bun poate fi acel vin?”, a adăugat Obama, referindu-se la faptul că o sticlă de vin Donald Trump costă 50 de dolari.

Preşedintele a ironizat şi elitele republicane pentru că sunt “şocate” de opiniile lui Trump în ceea ce priveşte musulmanii şi imigranţii republicani.

“Cum să fiţi şocaţi? Acesta este tipul care era convins că eu m-am născut în Kenya”, a spus Obama. Controversatul om de afaceri a determinat Casa Albă să dea publicităţii certificatul de naştere al preşedintelui, pentru a dovedi că s-a născut pe teritoriul american. Numai cei născuţi în Statele Unite au dreptul să candideze la preşedinţie.

Sâmbătă, la o strângere de fonduri din Dallas, Obama a avertizat candidaţii la Casa Albă să evite alimentarea tensiunilor şi să nu mai recurgă la insulte sau orientate împotriva unei părţi a populaţiei. “Cei care candidează la preşedinţie ar trebui să se concentreze pe cum putem face lucrurile mai bune – nu pe insulte, glume de curtea şcolii şi inventarea faptelor, nici pe diviziuni bazate pe rasă sau religie”, a subliniat Obama.

Declaraţia a venit a doua zi după ce Trump şi-a anulat un miting la Chicago din cauza violenţelor între susţinătorii săi şi protestatari. După incident, favoritul la învestitura republicană a cerut ca toţi manifestanţii care îi deranjează mitingurile să fie arestaţi. “Vă cer să îi arestaţi”, le-a transmis Trump forţelor de ordine. “Voi completa orice acuzaţii vreţi”, a adăugat el. “După ce începe să se întâmple asta (arestarea manifestanţilor – n.r.), nu vor mai fi protestari, oameni buni”, a subliniat candidatul.

Forţele de ordine au folosit spray iritant pentru a dispersa protestarii anti-Trump la un miting din Kansas City, sâmbătă seară. Doi oameni au fost reţinuţi.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*