VIDEO INTERVIU: Românii ar putea ajunge la vize în cazul Brexit-ului

  • Adelina Mitrache
  • 30 aprilie 2016
  • Externe
brexit

Românii vor fi afectaţi în cazul unui Brexit, nefiind exclus să aibă din nou nevoie de vize pentru a reveni în UK, atrage atenţia Keith Vaz, parlamentar laburist, adăugând, în interviu, că, cei care muncesc în Regatul Unit ar trebui să aibă dreptul de a vota la referendum.

Keith Vaz, care se opune ieşirii din Uniunea Europeană, mai spune că românii care au venit la muncă în Marea Britanie ar trebui să aibă dreptul de a vota la referendumul din 23 iunie, când britanicii sunt chemaţi să decidă asupra viitorului european al Regatului Unit.

Referitor la recenta vizită a preşedintelui american, Barack Obama, la Londra şi la mesajul transmis de acesta, parlamentarul spune că Obama ar fi trebui să se abţină să le dea sfaturi birtanicilor în legătură cu votul de la referendum. În condiţiile în care Obama a averizat că o eventuală ieşire a Marii Birtanii din UE ar ridica probleme şi în relaţiile cu SUA, Keith Vaz spune că Marea Britanie este a cincea mare economie a lumii şi are un parteneriat puternic cu americanii la nivelul NATO, astfel încât avertismentul nu se susţine.

Laburistul mai spune că modul în care a fost gestionată criza refugiaţilor reprezintă un eşec al liderilor UE şi că acest fenomen poate duce la ascensiunea unor curente de extremă dreapta în alegeri, dar probleme nu sunt doar în Europa. Şi în SUA, candidatul republican la preşedinţie Donald Trump este şi el un exemplu de discurs antimigraţionist.

 Redăm interviul:

Reporter: În timpul vizitei la Londra, preşedintele american Barack Obama a spus că un nou acord între Marea Britanie şi SUA va fi negociat în 10 ani dacă Marea Britanie părăseşte UE.

Keith Vaz: Sunt un mare fan al lui Barack Obama, cred că a fost un preşedinte extraordinar pentru Statele Unite, dar nu cred că acest comentariu a fost de ajutor pentru că chiar nu avem nevoie ca preşedintele Statelor Unite să le spună britanicilor cum să voteze. Chiar dacă sunt pentru rămânerea în UE şi îmi place Obama, cred că nu trebuia să facă acele declaraţii. (…) Britanicii pot hotărî singuri în legătură cu această chestiune. Aşadar, îi mulţumim pentru comentarii.

Nu sunt de acord că va dura 10 ani dacă ieşim. Sunt pentru a rămâne în UE, dar cred că dacă britanicii votează să ieşim, americanii vor fi foarte nerăbdători să aibă o înţelegere cu Marea Britanie cât mai curând posibil. Suntem a cincea cea mai mare economie din lume, iar ca SUA să spună că <<nu vom negocia cu voi>>, când suntem de aceeaşi parte cu ei şi votăm cu ei în Consiliul de securitate, când îi susţinem în NATO, când facem atât de multe cu americanii, împărţim o limbă – engleza, cred că este greşit să spui asta, dar a spus-o acum, îi mulţumim pentru comentarii, dar trebuie să mergem mai departe. La sfârşitul zilei, britanicii vor vota în funcţie de ce cred ei că este în interesul lor.

Regretul meu referitor la acest referendum este că cei care au venit din restul Europei, care sunt stabiliţi în Regatul Unit, nu vor vota şi cred că românii care au venit să trăiască şi să muncească în Marea Britanie, care îşi plătesc taxele şi care contribuie la economia britanică, aşa cum au făcut de când au ajuns acolo, cei în jur de 200.000 de români ar trebui să le fie permis să voteze la acest referendum şi de aceea am votat pentru includerea lor. De asemenea, ne-ar fi ajutat cu rezultatul pentru că ar fi votat <<da>>. Îmi pare rău că nu pot vota. 23 iunie este o zi mare şi sper că vom vota toţi <<da>>.

Reporter: Aţi spus că românii ar trebui să voteze. De ce? În ce fel eventuala ieşire a Marii Britanii din UE îi va afecta pe lucrătorii români?

Keith Vaz: Avem alegeri în 15 mai pentru primarul Londrei, iar românii din Marea Britanie vor putea vota atunci. Dacă pot vota la asta, de ce nu ar putea vota în 23 iunie, când acest lucru va avea un efect profund asupra românilor care locuiesc în Marea Britanie. Dacă votăm să ieşim, acest lucru va afecta foarte mulţi oameni. (…) Românii care vor să vină în Regatul Unit ar putea avea nevoie de vize pentru a reveni în UK şi toată cooperarea pe care o avem pe tema migraţiei ilegale, contraterorismului, a luptei împotriva crimei organizate nu se va aplica pentru că depinde de apartenenţa noastră la UE. Va trebui să ieşim din Europol pentru că este o organizaţie a UE şi vom fi ca Turcia, sau Maroc, sau oricare din aceste ţări care sunt în afara sistemului european.

Cred că este important să rămânem, cred că libertatea de mişcare a fost foarte bună pentru noi. Cei care au venit din România în Marea Britanie au făcut asta pentru a munci, pentru a contribui la economia britanică, mulţi trimit remitenţe înapoi în oraşele de acasă, în Bacău, Piatra Neamţ sau Bucureşti, Constanţa şi este un lucru foarte, foarte bun. Dacă mergeţi în Aeroportul Heathrow sau Luton veţi vedea mulţi oameni călătorind între ţările noastre şi este foarte, foarte bine pentru Europa şi foarte bine pentru economia României.

Reporter: Românii care sunt în Marea Britanie vor fi afectaţi, aşa cum aţi spus, dar mai este o problemă legată de copiii care rămân în România şi au părinţi care lucrează acolo. Vor avea din 2020 mai puţini bani decât primesc acum.

Keith Vaz: Nu ar trebui să fie supăraţi pentru că eu cred că este un aspect minor. Nu cred că românii care merg să muncească în Regatul Unit merg la muncă pentru că obţin beneficii pentru copiii lor, pentru că alocaţiile sunt foarte mici. E o sumă mult mai mică decât îşi imaginează oamenii. Toată această dispută legată de beneficii este greşită.

Acei români pe care i-am întâlnit eu au venit în Marea Britanie pentru a munci, a-şi plăti taxele şi pentru a contribui. (…) Deci nu cred că cetăţenii români care vin în Marea Britanie ar trebui să pretindă beneficii pentru un copil care trăieşte în Bacău. Similar, un cetăţean britanic care munceşte şi locuieşte în România, sunt 2.000, nu cred că ar trebui să primească beneficii pentru copiii care locuiesc în Leicester sau Manchester. Cred că este corect să pretindem beneficii pentru copiii noştri dacă locuiesc cu noi în ţară. Este o sumă mică şi nu va afecta mulţi oameni.

Reporter: Ultima dată când aţi fost în România, când aţi fost în redacţia Gândul, a fost momentul în care s-a decis ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari. Cum a afectat Marea Britanie acea decizie?

Keith Vaz: A fost decizia corectă. În primul rând, era în concordanţă cu legislaţia europeană, nu era niciun motiv pentru care cetăţenii României şi Bulgariei să fie ţinuţi afară, iar cetăţenii Poloniei, Ungariei şi ai Republicii Cehe sau ai altor ţări aveau acces. Tot ce am văzut a fost oameni venind pentru că vor să muncească şi au ajutat economia, au trimis înapoi 3 miliarde de euro înapoi în România, ceea ce a ajutat economia românească.

La fel ca în cazul oricărui cetăţean, vreau ca cetăţenii britanici din această ţară să muncească, să-şi plătească taxele şi să se supună legii şi vrem ca cetăţenii români care vin în Marea Britanie să facă acelaşi lucru. Vrem ca toată lumea să fie cetăţean model al Europei. Deci a fost decizia corectă.

Reporter: Campania din media britanică, în care au fost implicate şi unele ONG-uri, de atunci a afectat imaginea României, în opinia dumneavoastră?

Keith Vaz: Nu chiar, cred că România s-a descurcat foarte bine. Cred că au fost multe tricouri cu ducesa de Cambridge în faţă, care ne spuneau cât de minunată era România. După cum ştiţi, fiul reginei, prinţul Charles are o casă în România, aşa că a venit aici, alţii au plecat acolo, asta se întâmplă când ai Europa cu libertate de mişcare, este ceva ce trebuie să accepţi.

Aş vrea să văd relaţii mai bune şi mai puternice între România şi UK, aş vrea ca premierii noştri să se întâlnească mai des. Desigur, David Cameron a fost aici la sfârşitul anului trecut, dar în contextul negocierilor. Cred că acest lucru ar trebui să se întâmple în mod regulat . România a avut o contribuţie imensă la criza migraţiei, ajutându-ne în Marea Egee, contribuind cu ofiţeri de poliţie la Londra să ne ajute cu unele probleme de acolo, este parte a forţelor de menţinere a păcii. Este o ţară importantă care trebuie să joace un rol mai mare în felul în care operează UE.

Trebuie să spun că aceasta este a zecea vizită în România în ultimii 29 de ani de când sunt în Parlament. De fiecare dată când vin aici văd o ţară care se dezvoltă, oameni tineri care sunt foarte entuziasmaţi, care sunt foarte pasionali în legătură cu ţara lor şi cu idealul european şi de fiecare dată când vin aici sunt foarte impresionat de progresul care s-a făcut.

Reporter: Care este efectul afluxului de refugiaţi care vin în Europa şi, bineînţeles, în Marea Britanie asupra referendumului?

Keith Vaz: Criza migraţiei este foarte, foarte serioasă. Până acum cei un milion de oameni care au intrat în UE de la începutul anului trecut nu au ales să se stabilească în România, trec de România, trec prin Balcani, trec graniţa greco-turcă, prin Balcani, în Serbia, Macedonia şi vor să ajungă în Austria, Germania, Franţa şi să ajungă în Regatul Unit. Sunt foarte puţine dovezi că ar vrea să se stabilească în România, dar desigur, acest lucru s-ar putea schimba. Întotdeauna este posibilitatea pentru că graniţa greco-turcă este mai protejată, ar putea alege o rută nouă. Criza migraţiei este serioasă pentru toată Europa.

Soluţia mea la criza migraţiei este să facem mai mult în ţările din care vin oamenii pentru că sunt migranţi economici în mare parte sau sunt oameni care fug de război, deci trebuie să oprim războaiele. Dacă oprim războiul din Siria, rezolvăm problema libiană oamenii nu vor dori să călătorească. În al doilea rând, dacă oferim oportunităţi pentru ei în ţările lor, nu vor dori să vină în UE.

Este un eşec pentru lideri şi, într-o anumită măsură, a fost un eşec pentru UE în rezolvarea acestei probleme. Primul ministru David Cameron s-a exprimat foarte clar în mai multe ocazii. UE ar fi trebuit să prevadă asta mult, mult mai devreme. Este o chestiune la care ne vom adresa în viitor şi trebuie să fim foarte atenţi să ne asigurăm că va fi adresată.

Reporter: Credeţi că din cauza crizei migraţiei sunt aleşi mai mulţi politicieni de extremă dreaptă în Europa?

Keith Vaz: Cred că da. Cred că atunci când oamenii văd mulţi refugiaţi care vin şi văd că UE e incapabilă să acţioneze, decid că vor să voteze pentru partidele de extremă dreaptă. Este Frontul Naţional în Franţa, sunt alegerile recente din Austria, unde partidele de extremă dreaptă s-au descurcat foarte bine. Există chiar şi în America, Donald Trump vorbeşte despre migraţia ilegală şi se descurcă foarte bine în partidul republican. Este un ţap ispăşitor foarte util. Să vorbeşti despre migraţi şi străini şi tot felul de lucruri de genul acesta… trebuie să fim foarte atenţi la cum tratăm această problemă. Trebuie să ne confruntăm cu această problemă, nu să pretindem că va dispărea.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *