Ultimele Știri

VIDEO: Intervenție în forță asupra protestarilor din Erevan

Proteste Erevan

Poliţiştii armeni au intervenit în forță cu tuburi de gaze lacrimogene și tunuri de apă pentru a elibera piaţa „Mareşalul Bagramean” din centrul Erevanului, ocupată de protestatari de mai bine de două săptămâni.

Înainte de a avea loc ciocniri violente între manifestanți și forțele de ordine a fost anunțat un ultimatum prin care le-a fost cerut oamenilor să părăsească piața, altfel vor suporta consecințele. O parte dintre cetățeni nu s-au supus indicaţiilor şi au încercat să opună rezistenţă.

Demonstraţiile au izbucnit în data de 17 iunie, după ce autorităţile au decis să majoreze cu 16 la sută tariful pentru energia electrică. Manifestaţiile au devenit violente, iar aproape 240 de oameni au fost reţinuţi de poliţie şi 25 au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Decizia luată de Comisia de Reglementare a serviciilor publice ar trebui să intre în vigoare la 1 august.

„Oamenii vor ca prețurile la energia electrică să scadă. Sună destul de simplu, dar, de fapt, în spate se afla un set de probleme ale Armeniei și, mai presus de toate, dependența de Rusia. Noi nu vrem să fim o colonie a Rusiei”, a spus activistul Babken Ter-Grigoryan. Astfel, pentru mulți oameni din Armenia, „aderarea Armeniei la Uniunea Economică Eurasia a fost percepută ca un șantaj”.

De asemenea, activistul a atras atenția asupra faptului că, dacă până în decembrie 2013 compania de transport a gazului rusesc era deținută 80% de Rusia, acum este 100%. „Protestatarii cer reducerea tarifelor la energia electrică și pedepsirea polițistilor care au folosit forța împotriva manifestanților. Desigur, aceste cerințe ar putea fi satisfăcute și de noul președinte”, a conchis el.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*