Ultimele Știri

VIDEO: Grecii au ieșit în stradă pentru a sprijini Guvernul

Peste 20.000 de greci au participat la o manifestație îndreptată împotriva Uniunii Europene. 

Douăzeci de mii de oameni au ieşit în stradă la Atena, 8.000 de persoane la Salonic și câteva mii în străinătate, pentru a susține guvernul în discuțiile cu oficialii Uniunii Europene. Oamenii spun că sunt sătui de politicile de austeritate promovate de Bruxelles şi că susţin în totalitate iniţiativele guvernului condus de Alexis Tsipras.

Luni, la Bruxelles are loc o întâlnire între oficialii greci și reprezentanții Parlamentului European. Oficialii greci speră să îi convingă pe partenerii europeni să accepte renegocierea condiţiilor de rambursare a datoriei externe a Greciei. Grecia are o datorie de peste 300 de miliarde de euro.

Protestatarii s-au adunat în apropierea Parlamentului pentru a cere să se pună capăt politicilor despre care ei spun că sărăcesc poporul. „Stop austerității. Sprijiniți Grecia. Schimbați Europa”, au fost câteva dintre mesajele grecilor.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*