VIDEO emoţionant | Un veteran de război s-a reîntâlnit cu bărbatul pe care l-a salvat dintr-un lagăr de concentrare: „Tot ce am astăzi, toţi copiii mei, nepoţii şi strănepoţii, se datorează ţie”

  • Adelina Mitrache
  • 5 octombrie 2016
  • Externe
  • 0
veterani

Un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, din Colorado, s-a reîntâlnit cu un supravieţuitor al Holocaustului pe care el însuşi l-a salvat din lagărele de concentrare, în urmă cu 71 de ani, scrie abcnews.

În luna mai a acestui an, Sid Shafner, în vârstă de 94 de ani, s-a întors în Statele Unite după o călătorie de 8 zile în Israel şi Polonia. Acesta a fost onorat la o ceremonie de comemorare a Holocaustului, pentru ajutorul oferit în eliberarea a aproximativ 30.000 de prizonieri din lagărul de concentrare Dachau, din sudul Germaniei, în anul 1945.

Unul dintre prizonieri era Marcel Levy, care atunci avea doar 19 ani. Acum, Marcel are 90 de ani.

„Sid spune povestea în care convoiul lui a fost oprit de un evreu pe nume Marcel”, a declarat Peter Weintraub pentru ABC News, preşedinte al FIDF (Friends of the Israel Defense Forces), care a sponsorizat şi călătoria veteranului. „Marcel i-a spus în limba idiş ‘Trebuie să te abaţi de la traseu şi să ne ajuţi’, ceea ce a şi făcut”.

Între Shafner şi Levy s-a creat imediat o legătură şi au devenit prieteni apropiaţi, a mai spus Weintraub. Cei doi s-au reîntâlnit, pentru prima oară în două decenii, în luna mai a acestui an.

Un filmuleţ cu reuniunea celor 2, din 10 mai, la o bază militară israeliană înfăţişează momentul exact în care cei doi se revăd. În filmuleţ, Shafner şi Levy se întâmpină cu îmbrăţişări şi lacrimi, fiind înconjuraţi de familie.

„Tot ce am astăzi, toţi copiii mei, nepoţii şi strănepoţii, se datorează ţie, Sid”, i-a spus Levy lui Shafner.

„Sid plânge de bucurie”, a adăugat Weintraub. „Am mai realizat astfel de călătorii, dar niciodată nu am reuşit să reunim supravieţuitorii cu eliberatorii”.

Călătoria a fost sponsorizată de FIDF ca parte a delegaţiei „From Holocaust to Independence/ De la Holocaust la Independenţă” în Polonia şi Israel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *