Ultimele Știri

VIDEO: Cum se antrenează în secret Garda Naţională a Rusiei pentru reprimarea manifestanților

rusia

Garda Naţională a Federaţiei Ruse, înfiinţată printr-un ordin semnat de Vladimir Putin pe 5 aprilie, a început deja antrenamentele vizând reprimarea unor manifestaţii, transmite un corespondent al organizaţiei „Otkrîtaia Rossia“ (Rusia Deschisă) care a fost martor la astfel de exerciţii.

Sute de membri ai trupelor de interne, poliţiei şi forţelor de elită au participat la un exerciţiu de simulare a înăbuşirii unui „Maidan moscovit“. Exerciţiul a avut loc pe 7 aprilie, la Liuberţî, un oraş situat în apropiere de Moscova, relatează organizaţia Rusia Deschisă, care a postat o înregistrare video ce surprinde desfăşurarea acestuia. În înregistrare se poate vedea simularea unei acţiuni paşnice de protest ce degenerează în acte de huliganism şi ciocniri cu membri ai Gărzii Naţionale.

Protestatarii scandează lozinci antiguvernamentale, precum „Daţi-ne banii înapoi“ şi „Jos corupţia“, după care incendiază mai multe anvelope. Garda Naţională intervine imediat în forţă pentru a dispersa manifestaţia.

Potrivit organizaţiei Rusia Deschisă, Garda Naţională numără 400.000 de membri, dintre care 170.000 provin din trupele interne, 200.000 din serviciul pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice şi 30.000 din forţele de elită ale poliţiei OMON şi SOBR.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţea trecută înfiinţarea unei Gărzi Naţionale în Rusia în urma unei reorganizări a trupelor din cadrul Ministerului de Interne. Noua structură federală va desfăşura activităţi specifice unităţilor de elită ale poliţiei şi forţelor antirevoltă, urmând să fie responsabilă mai exact de lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, dar şi cu menţinerea ordinii publice.

Potrivit unor experţi, autorităţile ruse se tem de izbucnirea unor proteste de natură socială odată cu adâncirea crizei economice şi apropierea alegerilor legislative.

„Criza economică continuă şi ar putea degenera într-una socială. Cu alte cuvinte forţele de securitate trebuie întărite şi pregătite pentru cea mai gravă situaţie“, este de părere Konstantin Kalacev, directorul centrului Political Expert Group.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a recunoscut că membri ai noii structuri de forţă vor putea fi mobilizaţi în timpul unor manifestaţii şi le vor putea reprima pe cele ilegale.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*