VIDEO: Cum au capturat brașovenii o ursoaică de 300 de kg cu trei pui

urs

Autoritățile din Brașov au capturat o ursoaică de 300 de kg cu trei pui, după ce au fost tranchilizați. În timp ce autorităţile fac anchete peste anchete în cazul ursului împuşcat la Sibiu, iar în ţară populaţia protestează împotriva cruzimii de care au dat dovadă autorităţile din Sibiu, braşovenii dau o lecţie despre cum ar fi trebuit gestionat acest caz.

Pentru riveranii din Braşov apariţia urşilor este frecventă astfel că autorităţile au deja în sânge modul de gestionare a situaţiilor de acest gen. Responsabilii spun că la Sibiu s-a greşit fundamental şi că singura variantă viabilă pentru capturarea animalului este tranchilizarea lui. În acest fel s-a procedat în urmă cu opt ani la Braşov când o ursoaică de mai bine de 300 de kilograme a apărut în mijlocul oraşului însoţită de un pui. Femela a urcat pe o clădire de unde a fost capturată, dusă la Grădina Zoologică din oraş şi apoi eliberată împreună cu puiul.

“La acea vreme noi am capturat o ursoaică de aproape 300 de kg, care era însoţită de un pui. Nu oriunde, ci am luat-o de pe acoperişul unei clădiri cu trei etaje” explică cei din Brasov.

 

Şi intervenţia de la Braşov a fost la un pas de eşec deoarece animalul a intrat în panică şi a ieşit pe acoperişul unei clădiri. Specialiştii au apucat totuşi să o tranchilizeze pe ursoaică şi să o coboare în siguranţă. La Sibiu autorităţile nu au gestionat aşa cum trebuie situaţia iar ursul a fost executat fără milă deşi în acel moment nicio persoană nu era pusă în pericol.

Luni, autorităţile din Sibiu trebuie să prezinte Corpului de control al Guvernului un raport complet despre acţiunea din Sibiu. Ursul a fost împuşcat, joi, după ce s-a plimbat câteva ore prin Sibiu, inclusiv prin Piaţa Mare din centrul oraşului. Condiţiile în care acesta a fost împuşcat sunt însă neclare, variantele privind folosirea tranchilizatelor fiind diferite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *