VIDEO: Cel puţin 77 de morţi şi 500 de răniţi în Ecuador, în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8

ecuador

Cel puţin 77 de persoane au murit în cel mai puternic cutremur înregistrat în Ecuador în ultimele decenii, care a doborât clădiri, a avariat drumuri şi a provocat pagube pe o rază de sute de kilometri de la epicentru, în capitală şi alte oraşe importante, relatează AP.

Vicepreşedintele ecuadorian Jorge Glas a anunţat, duminică, că cel puţin 77 de persoane au murit, iar alte 500 au fost rănite în acest cutremur, care a avut loc sâmbătă seară la ora locală 18.58 (duminică, 02.58, ora României) în apropiere de Muisne, un oraş de pe coasta de nord.

Bilanţul urmează să crească, au avertizat autorităţile duminică, în timp ce echipe de salvatori căutau supravieţuitori în zona puţin populată a unor porturi pescăreşti şi plaje turistice a epicentrului seismului, cu magnitudinea de 7,8.

„Încercăm să facem tot ceea ce putem, însă nu putem face aproape nimic”, a declarat Gabriel Alcivar, primarul din Pedernales, un oraş cu 40.000 de locuitori, situat în apropierea epicentrului.

El a cerut autorităţilor să trimită utilaje şi să salvatori în localitate, în care zeci de clădiri au fost făcute una cu pământul, iar locuitori au fost prinşi sub dărâmături. Primarul a declarat că jafuri au loc în acest haos, dar că autorităţile locale sunt prea ocupate să salveze vieţi ca să mai impună ordinea publică.

„Nu s-a surpat doar o casă, ci un întreg oraş”, a subliniat Alcivar.

Vicepreşedintele Jorge Glas anunţa în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un discurs televizat, că potrivit unor informaţii preliminare 41 de persoane au fost raportate moarte în oraşele Manta, Portoviejo şi Guayaquil – toate aflate la sute de kilometri de epicentrul cutremurului, care a avut loc imediat după miezul nopţii. Este cel mai puternic seism înregistrat în Ecuador din 1979 şi până în prezent, a precizat Glas.

Pe reţelele de socializare sunt postate imagini cu case transformate în mormane de moloz, cu acoperişul unui centru comercial distrus şi rafuri care se zguduie în mod violent într-un supermarket. La Manta, aeroportul a fost închis după ce turnul de control s-a surpat, rănind un controlor aerian şi un paznic.

În capitală, Quito, oamenii au ieşit în fugă pe străzi, de teamă, în timpul cutremurului. Seismul a doborât stâlpi electrici în mai multe cartiere, iar şase case s-au surpat. Însă, după câteva ore, situaţia părea sub control, iar alimentarea cu energie electrică a fost restabilită, a anunţat primarul din Quito Mauricio Rodas.

„Sunt în stare de panică”, a declarat Zoila Villena, una dintre numeroşii locuitori ai capitalei care s-au adunat în stradă.

„Clădirea mea s-a zguduit puternic, iar multe lucruri au căzut pe podea. Mulţi vecini ţipau, iar copii plângeau”, a adăugat ea.

Peste 10.000 de membri ai forţelor de securitate au fost mobilizaţi pentru a oferi ajutor, însă Glas a anunţat că accesul în centrul „dezastrului” era îngreunat din cauza alunecărilor de teren. Printre victime se află şi şoferul unui vehicul care s-a prăbuşit de pe un viaduct, la Guayaquil, cel mai populat oraş din ţară.

Aeroportul internaţional din Guayaquil a fost, de asemenea, închis pentru o scurtă perioadă de timp. Baraje hidroelectrice şi oleoducte din această ţară membră OPEC au fost închise, ca măsură de precauţie, dar nu s-au raportat pagube până în prezent.

Preşedintele Rafael Correa, care se află la Roma, după ce a participat la conferinţă la Vatican vineri, i-a îndemnat pe ecuadorieni să fie puternici, iar autorităţile să monitorizeze evoluţia. El a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că a semnat un decret prin care a instituit o stare de urgenţă la nivel naţional şi că poate ajunge înapoi în Ecuador cel mai devreme duminică după-amiaza. El a scris că există „zeci de morţi” în urma cutremurului.

Centrul de alertă pentru tsunami de la Pacific a anunţat că este posibil ca unele zone de coastă să fie afectate de valuri periculoase. Guvernul nu a emis o alertă de tsunami, însă localităţi din apropierea epicentrului au fost evacuate ca măsură de precauţie.

Ulterior, Glas a anunţat că locuitorii din zonele de coastă evacuate se pot întoarce acasă.

O situaţie de urgenţă a fost instituită în şase dintre cele 24 de provincii ecuadoriene, iar evenimentele sportive şi concertele au fost anulate până la noi ordine în toată ţara.

„Este foarte important ca ecuadorienii să rămână calmi în timpul acestei urgenţe”, a îndemnat Glas de la Centrul Naţional pentru Situaţii de Urgenţe.

USGS a anunţat iniţial un cutremur cu magnitudinea de 7,4, dar a revizuit în creştere magnitudinea, la 7,8. Seismul a avut loc la 19 kilometri adâncime. Cel puţin 36 de replici au fost înregistrate, dintre care una de 6 grade pe scara Richter. Autorităţile au avertizat locuitorii să se pregătească pentru replici mai puternice în orele şi zilele următoare.

Cutremurul din Ecuador are loc după alte două seisme soldate cu morţi la Pacific, pe cea mai de sud dintre cele patru insule japoneze. Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 a avut loc joi în apropiere de Kumamoto, urmat de un seism cu magnitudinea de 7,3 doar 28 de ore mai târziu.

Bilanţul celor două cutremure din Japonia a ajuns la 41 de morţi şi 1.500 de răniţi. Ele au culcat la pământ numeroase case şi au declanşat alunecări de teren.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *