Ultimele Știri

VIDEO: Bordeluri, cătușe și marijuana, în mesajele electorale înaintea alegerilor prezidenţiale

Bordeluri, cătușe și marijuana - aceste subiecte au făcut parte din arsenalul de atacuri de campanie folosite de partidele din Canada pentru discreditarea adversarilor politici înaintea alegerilor legislative ce vor avea loc luni, 19 octombrie.

campanie electorala canada

În cel mai recent mesaj electoral de acest fel, publicat în presă și adresat comunităților etnice, conservatorii premierului Stephen Harper (la putere din 2006) susțin că liberalii, opoziția care îi devansează în sondaje, vor să legalizeze prostituția și să deschidă bordeluri, dar și să faciliteze vânzarea de marijuana copiilor, conform Reuters.

Deși liberalii neagă că ar avea astfel de planuri, Harper a insistat miercuri că respectivele clipuri sunt justificate și a respins acuzația că Partidul Conservator ar urmă să semene frica printre alegători.

‘Băieții ceilalți vor pretinde că este vorba de teamă, pe când tot ce încercăm noi să facem este să atragem atenția asupra faptelor — fapte despre care ei nu sunt dispuși să vorbească’, le-a declarat el reporterilor.

Oficiali conservatori, întrebați în legătură cu acuzația legată de deschiderea de bordeluri, au răspuns că liderul liberal Justin Trudeau a votat la un moment dat împotriva unui proiect de lege vizând combaterea prostituției. ‘Cred că depinde de dl. Harper să explice de ce alege să-i inducă în eroare pe canadieni în legătură cu mine’, a replicat Trudeau.

Comunitățile etnice sunt un bazin important de votanți, așa încât, deloc întâmplător, liberalii difuzează mesaje electorale în presă prin care îi avertizează pe canadienii de dată recentă că guvernul le-ar putea retrage cetățenia. În apărarea lor, conservatorii spun că această măsură le va fi aplicată doar persoanelor condamnate pentru terorism.

La rândul său, cel mai mare partid de opoziției, Noul Partid Democratic (NDP), a început campania cu un clip ce prezenta câți dintre cei numiți de Harper au sfârșit prin a avea probleme cu legea.

Clipul se încheia cu imaginea fostului secretar parlamentar al lui Stephen Harper încătușat, după ce a fost condamnat pentru nereguli în precedenta campanie.

Potrivit lui Michael Mulvey, profesor de marketing la Universitatea din Ottawa, aceste atacuri sunt importante pentru că au drept public țintă alegătorii indeciși.

Cel mai intransigent clip electoral a fost însă difuzat de minuscula formațiune separatistă Bloc Quebecois, care a afirmat că liderul NDP, Thomas Mulcair, vrea să inunde provincia Quebec cu femei musulmane purtătoare de văl islamic.

Muclair apără dreptul femeilor musulmane de a-şi acoperi faţa în timpul ceremoniei de acordare a cetăţeniei canadiene, poziţia sa fiind nepopulară printre votanţi.

Reacţionând la la clipul electoral, asistentul lui Muclair, Karl Belanger, a scris pe Twitter: ‘Frontul Naţional tocmai a intrat în campanie’, făcând referire la partidul de extremă dreapta din Franţa.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*