Ultimele Știri

VIDEO – Bombe cu fosfor utilizate în Siria| Cum arată frontul sirian în urma bombardamentelor din ultima lună

siria

Situația din Siria devine din ce în ce mai complicată la două luni de la implicarea Rusiei în sprijinul trupelor guvernamentale conduse de Bashar al-Assad. Deși au avut loc mii de bombardamente balanța nu s-a înclinat în favoarea vreunei tabere sau alta.

Cele trei organizații militare implicate în războiul sirian, Statul Islamic, grupările rebele ce formează Armata Siriană Liberă și trupele lui Assad, nu au reușit să se impună. Totul pare un război fără sfârșit, care a curmat viețile a peste 300.000 de oameni și a forțat alte 5 milioane să își părăsească locuințele.  

Coaliția internațională condusă de Statele Unite a înregistrat un eșec total în lupta cu gruparea teroristă Statul Islamic, dar și cu lupta împotriva regimului Assad. Siria a devenit un joc al neputinței, unde fiecare se oamoară cu fiecare, dar nimeni nu înregistrează vreo victorie notabilă. Până la intervenția Rusiei, totul era doar o joaca de-a lupta împotriva terorismului. Ca să fie pe înțelesul tuturor, războiul înseamnă bani. 

Petrolul sirian ieftin a reprezentat cel mai frumos cadou pentru factorii interesați de acest lucru. Aici putem numi state precum, Turcia, Iordania, Iran și Statele Unite. Aceste state au beneficiat din plin de petrolul ieftin vândut de teroriștii Statului Islamic și grupările rebele finanțate de SUA. 

Poziția SUA în conflictul sirian face puţin probabil ca Washington-ul să ajungă la un acord cu Rusia. În timp ce liderii de la Washington doresc înlăturarea lui Assad, Rusia vede înlăturarea unui lider politic prin război civil sau revoluție ca fiind contrară percepţiei sale referitoare la ordinea internațională și, prin urmare, inacceptabilă. Aceasta este baza centrală privind neîncrederea dintre cele cele două părţi, suplimentar față de politicile lui Putin în ceea ce priveşte Ucraina.

Operațiunea militară rusă în Siria a transformat în mod clar conflictul într-o confruntare geopolitică între Rusia și Statele Unite. Mai mult Rusia nu respectă nicio regulă în războiul pe care îl duce cu teroriștii Statului Islamic sau cu grupările antiguvernamentale. Bombardierele rusești efectuează raiduri asupra zonelor controlate de Statul Islamic și utilizează bombe cu fosfor asupra zonelor populate, neținând cont de faptul că ar putea ucide civili.

În urma atententatelor de la Paris se pare că nimeni nu vrea să mai țină cont de reguli în ceea ce privește războiul sirian. Expunerea la bombele cu fosfor se poate dovedi fatală și poate provoca arsuri la nivelul pielii, poate afecta ficatul, inima sau rinichii. Convenția de la Geneva interzice folosirea bombelor cu fosfor în zonele populate cu civili, dar Rusia nu respectă niciodată regulile. Din păcate crimele râmân tot crime, iar acest lucru va avea efecte nedeterminate pe o perioadă lungă de timp.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*