Ultimele Știri

VIDEO: Aplicația care demască pozele „photoshopate”

photoshop

Ca să nu mai stăm stresaţi că imaginile pe care le vedem online sunt sau nu modificate, acum există un site web şi o aplicaţie cu numele de Izitru, relatează playtech.ro.

Mare este grădina internetului, dar şi talentul oamenilor la Photoshop. Simultan cu talentul s-a dezvoltat însă şi pasiunea multora dintre noi de a modifica diverse imagini de pe reţelele de socializare pentru simplul motiv că se poate. Partea tristă a acestor practici este că nu mai ştim ce este real şi ce este ,,photoshopat”. Răspunsul la această întrebare arzătoare este oferit de Izitru, o variantă abreviată a întrebării Is it true?.

Noul serviciu vine sub forma unei pagini web şi a unei aplicaţii iPhone şi este realizat integral de Fourandsix Technologies. La bază, Izitru este un serviciu de găzduire a imaginilor voastre digitale. În realitate, oferă mult mai multe avantaje.

Fiecare imagine urcată online primeşte un rating de autenticitate ce va rămâne asociat imaginii cât timp o veţi partaja folosind link-ul oferit de website-ul în cauză. Până la respectivul rating, imaginea este însă analizată foarte atent, iar din cele cinci experimente ale mele nu a dat greş niciodată.

Ca un mic detaliu, creatorii serviciului acceptă posibilitatea că s-ar putea să fi greşit în testarea unei imagini, motiv pentru care rezultatele pot fi contestate de oricine. După fiecare contestare sau Challenge, imaginea este testată din nou, iar algoritmul folosit este îmbunătăţit. În cazul în care vreţi şi voi să vedeţi dacă puteţi să înşelaţi sistemul, accesaţi www.izitru.com sau descărcaţi aplicaţia mobilă de iOS.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*