Ultimele Știri

VIDEO: A apărut Jetpack-ul adevărat. Zboară cu viteze incredibile şi e mai sigur decât alte invenţii

Jetpack JB-9

Compania americană Jetpack Aviation a lucrat timp de 40 de ani la un dispozitiv pe care îl consideră unul adevărat, şi anume Jetpack JB-9, care funcţionează cu motoare şi turboreactoare adevărate, informează Descoperă.

Există deja Martin Jetpack, primul Jetpack comercial, care va fi disponibil în vânzare anul acesta şi va costa 150.000 de dolari. Pe lângă acesta, mai există şi Jetman Dubai Jetpack, care din punct de vedere tehnic, este mai mult decât un „sistem cu aripi” fixat cu o curea de corp.

Conform experţilor de la IEEE Spectrum, care este cea mai mare asociaţie profesională din lume în avansarea inovaţiei şi excelenţei tehnologice în beneficiul umanităţii, aceste jetpack-uri nu sunt cele pe care oamenii şi le doresc.

Evan Ackerman, de la IEEE Spectrum, explică că un Jetpack personal propriu-zis şi „adevărat” trebuie să îndeplinească anumite criterii.

„Un Jetpack real trebuie să fie suficient de mic şi uşor pentru a-l putea pune pe umeri şi savura „plimbarea”. Trebuie să fie suficient de sigur şi să inspire încredere. Şi, cel mai important, trebuie să fie capabil să decoleze vertical, zburând pe o distanţă utilă într-un timp rezonabil şi să aterizeze vertical. Jetpack Aviation JB-9 face toate aceste lucruri”, explică Evan Ackerman.

După cum relatează Ackerman, JB-9 funcţionează cu motoarele şi turboreactoare reale, care nu mai sunt atât de eficiente pentru aeronavele mari, dar încă mai oferă o putere ideală pentru greutatea raportată a unui dispozitiv compact jetpack.

Dispozitivul consumă 4 litri pe minut şi include un rezervor de 38 de litri de combustibil.

Potrivit Jetpack Aviation, JB-9 poate zbura la o altitudine de aproximativ 3 km şi cu viteze mai mari de 160 km / h, cu o durată de 10 minute sau mai mult, în funcţie de greutatea pilotului.

„JB-10, care deja se testează în zbor, ar trebui să zboare cu o viteză de peste cu 200 km / h în zbor orizontal, iar îmbunătăţirile viitoare vor include şi o paraşută balistică cu stabilizare automată, care va fi acţionată de senzori pentru a face Jetpack-ul mai sigur”, rapoartează Ackerman.

JB-9 sau 10 nu va fi disponibil în vânzare în scurt timp.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*