Ultimele Știri

Victorie de grație a Monicăi Niculescu în fața Petrei Kvitova

Monica Niculescu la Nottingham

Monica Niculescu a reuşit victoria carierei, împotriva numărului 9 WTA,Petra Kvitova, în faţa căreia s-a impus în două seturi, 6-3, 6-4, după o oră şi 53 de minute de joc. Astfel, scorul general dintre România şi Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup, este 1-1, după înfrângerea surprinzătoare a Simonei Halep, 7-6, 4-6, 2-6, în faţa Karolinei Pliskova (vezi cronic mai jos).

Kvitova, care câştigase singurul meci direct cu Niculescu, în 2013, în primul tur la Eastbourne (pe iarbă), cu 6-4, 6-1, şi-a făcut serviciul la debutul în meci, dar apoi Monica a jucat fără complexe, a restabilit egalitatea şi apoi a făcut primul break (2-1).

Românca de 28 de ani şi-a câştigat serviciul la zero (3-1), iar apoi a avut şapte şanse de 4-1 într-un ghem care a durat peste 13 minute şi pe care cehoaica a reuşit să şi-l adjudece la mare luptă (3-2).

Niculescu a salvat apoi două mingi de break, a făcut 4-2, iar apoi a reuşit un nou break, 5-2. Monica a ratat două mingi de set şi şi-a pierdut serviciul, Petra Kvitova apropiindu-se la 5-3, însă jucătoarea noastră a reuşit să încheie setul în 58 de minute, cu un break.

Deşi Kvitova a început setul al doilea cu un break, meciul a fost în continuare echilibrat, Niculescu reuşind să îşi recupereze break-ul şi să fie mereu la conducere, 2-1, 3-2, 4-3, 5-4. În al zecelea ghem, Niculescu a forţat şi a reuşit să obţină punctele care i-au adus o victorie de răsunet.

Duminică, de la ora 13:00, Halep va juca împotriva Petrei Kvitova, iar apoi în ultimul meci de simplu se vor înfrunta Monica Niculescu şi Karolina Pliskova. Meciul de dublu ar urma să opună perechile Andreea Mitu/Raluca Olaru şi Denisa Allertova/Barbora Strycova.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*