Ultimele Știri

Victor Ponta: Vreau să mă schimb și să fiu mai bun până în 2016

Prim-ministrul Victor Ponta a explicat, aseară, de ce a decis să rămână la guvernare și nu s-a retras după pierderea alegerilor prezidențiale, considerând că o retragere ar fi însemnat „o tradare” față de cei care l-au votat.

Premierul a subliniat că vrea să învete din greșeli, dupa înfrângerea de la prezidențiale în fața lui Klaus Iohannis.

„Vreau să înțeleg cu ce am grețit față de acei oameni. Foarte mulți dintre cei care au votat împotriva mea au avut lucruri să-mi reproțeze. (…) Să înțeleg cu ce trebuie să mă schimb eu, guvernul, partidul pe care îl conduc.

Vreau să rămân prim ministru până la alegerile din 2016. Cei care ne-au votat nu ne-au votat să ne jucâm cu funcțiile – te-ai supărat, pleci acasă. (…) Mi s-ar fi părut o trădare din partea mea față de cei care ne-au votat să îi abandonez și să vină ceilalți la guvernare”, a declarat Victor Ponta, la Antena 3.

Obiectiv lui Ponta pe termen lung este să termine mandatul de premier de aproape 5 ani.

„Vreau să termin mandatul de 5 ani de prim-ministru spunând că în perioada mea nu s-a tăiat niciun leu din pensie. La fel cu salariile, cu locurile de muncă. Să fac mai multi kilometri de autostradă, să nu mai importăm mâncare.

Să văd că ceea ce oamenii au detestat la regimul din ultimii 10 ani se poate schimba. (…) Oamenii ne-au votat pe mine și pe Klaus Iohannis ca să ne facem treaba”, a mai spus președintele PSD.

Victor Ponta a vorbit și despre relatia sa cu președintele Klaus Iohannis, în primele zile ale mandatului acestuia.

„În primele 30 de zile de mandat, dl Iohannis s-a comportat ca un președinte, care nu neapărat îl mângâie pe cap pe prim-ministru sau îi dă ordine – cum era cu dl Boc, dar care m-a întrebat care e părerea Guvernului despre relația cu Moldova, despre Apărare.

Azi a făcut un lucru civilizat – a chemat toate partidele, mâine o să semnăm un acord referitor la finanțarea armatei”, a subliniat premierul.

Ponta a mai spus că Traian Băsescu nu a răspuns încă Regiei Autonome Administrația Protocolului de Stat (RA-APPS) în privința reședinței de protocol în care va locui după terminarea mandatului. RA-APPS i-a propus lui Traian Băsescu 7 locuințe din care fostul președinte trebuie să aleagă una.

Comentarii prin Facebook

4 Comentarii on Victor Ponta: Vreau să mă schimb și să fiu mai bun până în 2016

  1. Eu și peste 5 mil de romani am votat pe Ponta și vreau șa ramîna, Premier pina in 2016. Eeste singurul om de stat care a mișcat economia din LOC in 25 de ani. Și a marit, pensile, in ultimi 10ani.PUNCT.

  2. Marilena Dumitrescu // 14 ianuarie 2015 at 18:26 // Răspunde

    Nu am nimic personal cu dl Ponta, dar minte si cei care spun ca li s-au marit pensiile mint. Cine stie poate la unii li s-au facut favoruri in particular… Sunt pensionara si de cand este Ponta Prim ministru nu mi s-a marit pensia cu nici-un leu. Economia, nu am vazut nici-o schimbare,suntem doar consumatori din import, nici ce au inceput cei care au fost inainte, nu s-a terminat. Sunt strazi de 3-4 ani incepute care nici pe departe nu s-au terminat si stranguleaza circulatia incontinuare… Despre ce vorbim. In campania electorala Tariceanu s-a dus sa taie panglica unui drum care nu se terminase… Ne ,,furam caciula” o vorba din batrani care este valabila. Acest Ponta, nici acum nu se desminte si mai pare si mirat… Pacat ca nu intelege ca minciuna, manipularea, servilismul, ingamfarea mascata, nu face casa buna cu cinstea, dreptatea si adevarul!M-as bucura daca ar fi sincer, dar ma tem ca nu si ca se ascunde ca intotdeauna in spatele cuvintelor de persoana buna. Pacat, ori minte, ori crede si el ca minciuna pe care o spune este un adevar…

  3. Tu,Marinelă?! Da șoadă mai esti! Ce sa- ntelegi tu?! Daca ce a facut udrea si boc ti se par „BUNE”? Ori n-ai dormit bine ,ori ai tras ceva pe nas….Succesuri s-ai….

  4. Mars, Pisic !

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*