Ultimele Știri

Victor Ponta va rămâne prim-ministru

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut o conferinţă de presă  în care a discutat despre ceea ce s-a întâmplat ieri, la vot. Victor Ponta a declarat că aşa cum respectă votul de ieri, trebuie respectat şi votul românilor din 2012, adăugând că, atâta vreme cât are sprijinul coaliţiei nu va demisiona de la Guvern.

Victor Ponta nu va demisiona din funcţia de prim-ministru, acesta se bucură de sprijinul coaliţiei şi este hotărât să îţi termine mandatul până în 2016. Pe parcursul conferinţei, Victor Ponta a făcut câteva declaraţii importante:

„România a dovedit încă o dată că este o democraţie consolidată, că putem să acţionam aşa cum am văzut în ţările spre care am privit de fiecare dată. Îmi exprim şi eu, şi toti liderii dorinţa de dialog cu noul preşedinte legitim al României. Sunt convins că va dori să dialogam şi să facem împreuna cât mai mult bine românilor şi ţării. România are nevoie de stabilitate şi predictibilitate. Personal, mi-ar fi cel mai uşor şi cel mai simplu şi cel mai de dorit, cel puţin pentru familia mea, să mulţumesc celor cu care am lucrat până acum.”, a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta a declarat că nu se va schimba cota unică şi că a discutat cu cei din coaliţie, iar la întâlnirea parlamentară vor vota pentru respingerea legii amnistiei şi a graţierii.

În ceea ce priveşte vot din diaspora, Victor Ponta a declarat: „Este evident ca România are nevoie de o noua legislaţie şi o noua logistică, privind votul compatrioţilor noştri din diaspora. Cred că s-a muncit foarte mult, dar e nevoie de o schimbare de legislaţie că în 2016 votul în diaspora să se poată desfăşura.”

Faptul că Victor Ponta a pierdut cursa pentru Cotroceni, a creat controverse chiar printre cei care fac parte din partidul pe care acesta îl conduce. Referitor la acest ascpect Victor Ponta a declarat: „Trebuie să avem decenţa şi întelepciunea să tăcem din gură o perioadă, toţi. Să ne gândim de ce oamenii au votat mai puţin un reprezentant al PSD. Dl Negoiţă şi dl Vanghelie au pierdut foarte rău în sectoarele pe care le reprezintă. Dacă avem mintea necesară să ne gândim ce avem de făcut, vom reuşi să ne schimbăm.”

La finalul conferinţei Victor Ponta a mulţumit celor care l-au votat.

„Le transmit românilor care m-au votat că sunt foarte onorat de sprijinul lor, că mă simt foarte obligat faţă de ei şi că voi încerca să îi reprezint, să îi apăr”, a declarat Victor Ponta.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*