Ultimele Știri

Victor Ponta revine pe scena politică printr-o metodă copiată de la Traian Băsescu

Victor Ponta va reveni pe scena politică, după ce anul trecut a demisionat din funcția de prim-ministru, în urma protestelor de stradă.

Fostul premier și președinte PSD va lansa, săptămâna viitoare, o fundație politică. Rolul acesteia ar fi promovarea de proiecte regionale, iar Victor Ponta va fi promovat și el ca amfitrion la diverse conferințe internaționale.

Fundația lui Victor Ponta va fi lansată pe 14 ianuarie, iar alături îi vor sta colegi din PSD, dar și foști aliați din USL.

Nicolae Bănicioiu, fost ministrul al Sănătății în cabinetul lui Ponta, va fi vicepreședinte al fundației. În aceeași funcție va ajunge și co-președintele ALDE, Daniel Constantin.

Traian Băsescu a avut aceeași metodă de revenire

Informația privindu-l pe Victor Ponta amintește de mișcarea făcută de Traian Băsescu după terminarea mandatului de președinte.

Mai întâi a fost înființată o fundație, „Mișcarea Populară”, care s-a transformat, apoi, în partid politic.

Traian Băsescu nu a făcut parte din fundație, chiar dacă aceasta s-a construit în jurul său, dar s-a înscris în partid, a cărui președinte a devenit mai târziu.

Rămâne de văzut dacă fundația lui Victor Ponta va avea același drum, având în vedere că anul 2016 este unul electoral.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*