Ultimele Știri

Victor Ponta, pe o listă realizată de CNN cu politicieni acuzaţi de plagiat

ponta

Postul CNN a realizat, în contextul scandalului generat de criticile aduse soţiei lui Donald Trump că ar fi palgiat discursul lui Michelle Obama, o listă cu personalităţi politice din întreaga lume acuzate de plagiat în discursuri sau lucrări, iar printre ele figurează şi numele lui Victor Ponta.

In articol intitulat „De la discursuri la teze de doctorat: Politicieni acuzaţi că au copiat”, CNN comentează că „politicienii vorbesc mult şi scriu mult”, adresând retoric întrebarea: „Dar ce se întâmplă atunci când cuvintele pe care le rostesc şi pe care le scriu nu sunt ale lor?”

Numele fostului premier Victor Ponta ocupă poziţia a şasea în lista realizată de CNN cu personalităţi politice acuzate de plagiat.

„Premierul român Victor Ponta, 2012: Guvernul României a devenit obiectul criticilor internaţionale după ce Ponta a fost acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat. Ponta a respins acuzaţia care i s-a adus, catalogând-o drept un atac politic din partea preşedintelui Traian Băsescu (…)„, subliniază CNN.

Pe lista realizată de CNN cu persoanlităţile acuzate de palgiat se numără vicepreşedintele american, Joe Biden, preşedintele rus, Vladimir Putin, Timothy Goeglein, fost asistent la Casa Albă care a demisionat în 2008, fostul ministru german al Apărării Karl Theodor zu Guttenberg, fostul preşedinte al Ungariei Pal Schmitt, fostul premier al României Victor Ponta, senatorul american Rand Paul, fostul ministru german al Educaţiei Annette Schavan, senatorul american John Walsh, fostul candidat republican la alegerile prezidenţiale americane Ben Carson, şi nu în ultimul rând, preşedintele american Barack Obama.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*