Ultimele Știri

Victor Ponta: Nu avem o lege care să reglementeze resursele neconvenționale

Aflat la o emisiune de televiziune, Victor Ponta a dezbătut problema gazelor de șist care a ridicat mari probleme în ultimul timp și care a scos în stradă zeci de mii de oameni.

Întrebat despre problema explotării gazelor de șist și despre părerile împărțite legate de Chevron sau Gazprom, acesta a declarat: ”În primul și primul rând, sunt de părere că trebuie sa vedem dacă avem resurse. Au săpat cei de la Chevron, au mai săpat și alte companii. Dar mă rog, supărarea era pe Chevron, pentru că am zis o dată că nici mie nu îmi place Chevron, dar oricum este mai bine decât Gazprom”.

Premierul s-a arătat încrezător în ideea exploatării gazelor de șist și a menționat că deși oamenii premeditau o serie de evenimente neplăcute, niciunul dintre acesta nu a avut loc: ”Nu a fost afectată nicio rețea de apă, toate poveștile acelea că o să se întâmple, că o să explodeze, nu s-a întâmplat nimic”, acest lucru nu a avut loc pentru că la Pungești doar s-a forat un puț, nu a avut loc explorare, nici exploatare. Premierul încearcă să o dreagă cu declarații mincinoase având în vedere că respectiva sondă de la Pungești chiar a fost demontată, cel mai probabil cu scopul de a liniști masele alegătoare. 

Victor Ponta spune că „nu avem o lege care să reglementeze resursele neconvenționale”, astfel acesta recunoște că explorarea și exploatarea gazelor de șist este ilegală pentru că nu avem o lege care să reglementeze acest lucru. 

Deși zeci de mii de oameni au ieși în stradă pentru a opri exploatarea gazelor de șist, datorită riscurilor care apar odată cu acest proces, riscuri care îi afectează în mod direct, Ponta a declarat că situațiile referitoare la pericol, prezentate de către oameni, sunt simple ”povești”: ”Să ne luăm după poveștile că ni se otrăvesc fântânile, mi se pare o propagandă, pe care unii de bună-credință, alții de rea credință, au luat-o în brațe și nu au știut să îmi răspundă niciodată care e soluția. Deci luăm din Rusia?”.

Acesta a declarat că așteaptă să se afle cu certitudine care sunt resursele de care dispune teritoriul românesc, pentru ca mai apoi să se acționeze în consecință: ”Dacă avem resurse, atunci punem pe masă tot ce se știe despre efectele asupra mediului, despre condițiile care trebuie îndeplinite și viitorul Guvern cu viitorul Parlament, trebuie să ia o decizie în acest sens”.

Premierul și-a continuat discursul ironic, prin a menționa faptul că posesia asupra veniturilor din exploatarea resurselor, este aproape în întregime a statului român:”Resursele naturale sunt ale statului român, deci doar noi putem încasa redevența. Însă Guvernul are posibilitatea de a spune – din o sută de lei redevență, optzeci merg la bugetul de stat și 20 rămân la consiliul local. Italia are un sistem în care rămâne o parte la consiliul local, o parte la acel regional și partea cea mai mare la buget. Asta înseamnă că și comunitatea locală are interesul de a avea cât mai multe asemenea exploatări (râde)”. 

„Contractul de explorare, dezvoltare şi exploatare” a gazelor de şist se desfăşoară pe o perioadă de 30 de ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă 15 ani. Mai mult, redevenţa încasată de statul român este de doar 3,5 %, încă un lucru pe care premierul evită să îl comunice românilor.

”În toată Europa, inclusiv România, lucrurile sunt foarte clare: resursele naturale, din pământ, sunt ale statului”, a mai spus Victor Ponta.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*