Ultimele Știri

Victor Ponta i-a delegat vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de conducere a Guvernului

Gabriel Oprea a fost delegat de premeirul Victor Ponta să preia atribuțiile de conducere a Guvernului, cu ocazia plecării acestuia în concediul de odihnă pentru o perioadă de timp, conform deciziei publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Atribuțiile lui Gabriel Oprea vor fi limitate, astfel se va ocupa de activitățile care îi revin premierului la Palatul Victoria, însă nu va să organizeze ședințele săptămânale ale Executivului. Prin urmare, nu este vorba despre un interimat, ci doar despre o delegare de atribuții.

Ponta a făcut un obicei, iar de fiecare dată când pleacă în concediul de odihnă, profită de posibilitatea de a îi delega vicepremierului atribuțiile sale. Ultima dată când Gabriel Oprea a preluat atribuțiile premierului, a fost în perioada petrecută de acesta în spitalul din Turcia.

Premierul urmează să organizeze prima ședință a Executivului de după întoarcerea sa din vacanță, pe data de 19 august. Acesta urmează să fie plecat în concediu timp de aproape două săptămâni, în perioada 29 iulie – 9 august.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*