Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reținut de DNA

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut, azi-noapte, de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care acesta a fost deja pus sub acuzare pentru trafic de influență.

Olteanu este suspectat că ar fi fost intermediar între Sorin Ovidiu Vîntu și Călin Popescu Tăriceanu, trasmițând suma de un milion de euro, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Sursele judiciare citate spun că lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

La aceste acuzații, Călin Popescu Tăriceanu a comentat:

„După știrea lansată în spațiul public, conform căreia aș fi implicat într-un nou dosar instrumentat de DNA, am primit foarte multe solicitări din partea jurnaliștilor pentru a-mi spune punctul de vedere.

1. Nu comentez zvonuri.

2. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața Legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri. Băsescu, atunci când era la apogeul puterii sale, a făcut numeroase eforturi de a mă elimina din fruntea Guvernului și din politică. N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție.”, a spus Tăriceanu pe Facebook.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *