Ultimele Știri

Vești proaste pentru românii din Marea Britanie: Brexit ar putea fi declanșat mai devreme

Marea Britanie ar putea declanșa procedura de ieșire din Uniunea Europeană mai devreme decât termenul de 31 martie, a declarat miercuri David Davis, ministrul britanic pentru Brexit.

Vestea că Marea Britanie ar putea declanșa mai devreme Brexit este una proastă pentru românii de aici, în condițiile în care Theresa May militează pentru limitarea imigrației.

„Avem obiectivul de a declanșa procedura de ieșire din UE până pe 31 martie, poate chiar mai devreme dacă putem”, a precizat David Davis, in cursul unei audieri in Camera Comunelor, citat de Reuters.

Pe de alta parte, presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, i-a cerut, miercuri, sefului Consiliului European, Donald Tusk, asigurari privind implicarea europarlamentarilor in viitoarele negocieri privind Brexit, avertizand ca in caz contrar Legislativul ar putea respinge concluziile, transmite AFP.

Schulz i-a transmis lui Tusk o scrisoare de protest după ce a aflat despre un proiect de concluzii al reuniunii ce va avea loc joi seară între cele 27 de state membre și a cărei temă va fi ieșirea Marii Britanii din UE, se arată într-un comunicat al Legislativului european.

Acesta nu exclude varianta ca „europarlamentarii să respingă rezultatul final al negocierilor, ceea ce ar duce nu la un statu quo, ci la faptul că tratatele UE ar înceta, pur si simplu, să se aplice Marii Britanii” la finalul perioadei de doi ani, termenul prevăzut pentru stabilirea condițiilor de ieșire a Regatului Unit din UE.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*