Ultimele Știri

Vești proaste de sărbători pentru un fost lider liberal aflat în pușcărie

Fostul lider liberal de Iași și fost ministru al Transporturilor a primit o veste proastă de sărbători din partea Justiției. Relu Fenechiu va fi executat silit după ce a pierdut procesul în care a contestat executarea silită. 

Fenechiu își execută pedeapsa de 5 ani primită în dosarul Transformatorul, în penitenciarul de maximă siguranță Iași. Acesta și-ar putea pierde cele două vile pe care le are în proprietate. Cele două case vor fi scoase la licitație de executori pentru a putea fi recuperat prejudiciul în valoare de 5,6 milioane lei. 

Potrivit anchetatorilor, Relu Fenechiu şi Lucian Fenechiu au creat statului un prejudiciu de 5,6 milioane de lei, iar pentru recuperarea acestei sume s-a trecut la executarea lor silită. Cei doi au contestat în instanţă încuviinţarea executării silite, dar au pierdut, astfel că acum vor rămâne fără vile.

În cazul în care fostul lider liberal nu va plăti paguba de peste 1 milion de euro, familia acestuia ar putea fi aruncată în stradă. 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*