Ultimele Știri

Vești bune pentru pensionari! Mai puțini bani pentru contribuția la sănătate, din 2016

Contribuția de sănătate (CASS) va fi reținută, din 2016, doar pentru partea din pensie care depășește valoarea punctului de pensie, care va fi 871 lei, potrivit noului Cod fiscal, relatează Profit.ro.

Noul Cod fiscal, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016, prevede că pentru pensii baza lunară de calcul al CASS va fi numai partea de venit care depășește valoarea unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv.

În prezent, baza lunară de calcul al CASS o reprezintă numai partea de venit care depășește nivelul de 740 lei.

Acum, pentru o pensie de 1.000 lei, CASS de 5,5% se calculează la diferența dintre 1.000 lei și 740 lei, respectiv la 260 lei. Suma datorată bugetului ca CASS este de 14 lei, potrivit Profit.ro.

Pentru o pensie de 1.500 lei, CASS datorată acum este de 42 lei, iar, din 2016, va fi 34 lei.

Pentru pensiile de peste 1.000 lei se plătește și impozit pe venit de 16%, dar numai pentru suma care depășește acest plafon.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*