Veneția, orașul care s-a săturat de turiști! Ne vrem orașul înapoi

  • Adrian Marinescu
  • 14 septembrie 2016
  • Externe
venetia

Venețienii sunt nemulțumiți de numărul mare de turiști care le invadează zilnic orașul. Foarte mulți locuitori se plâng de prețurile foarte ridicate, unii alegând deja să plece în alte zone din Italia, relatează Euronews.

Peste 1000 de locuitori ai lagunei au ieșit în stradă pentru a protesta față de  turismul în masă care le afectează viața.

“Ne vrem orașul înapoi”, au strigat venețienii prezenți la protest.

Locuitorii susțin faptul că viața lor este profund afectată de numărul mare a celor care vizitează orașul. Turismul, în acest caz, susțin venețienii, aduce mari dezavantaje locuitorilor.

“Suntem pentru Veneția și pentru venețieni, iar cei dintre noi care sunt exilați la Mestre vor să se întoarcă în Veneția”, a precizat jurnalistul Mario Secchi, participant la protest.

Venețienii se simt afectați deoarece turismul în masă a influențat puternic costurile de trai.

“Ne-am plimbat până în Piața Rialto, pentru a arăta că există unitate între grupurile de cetățeni. Avem nevoie de normalitate. Și noi existăm și vrem să continuăm să trăim aici”, a spus un alt participant la protest.

În 2015 orașul a primit zilnic 74.000 de turiști. În același an, numărul total de turiști s-a ridicat la 34 de milioane.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *