Ultimele Știri

Vasile Turcu, audiat la DNA în dosarul blatului din Liga Campionilor „Dinamo – Lazio”

dinamo lazio

Fostul acţionar de la Dinamo, Vasile Turcu a ajuns astăzi, la audieri la DNA, care a început o anchetă cu privire la meciul Dinamo-Lazio, din preliminariile UEFA Champions League, din 2007, după dezvăluirile făcute de Cristi Pulhac și Vladimir Cohn în Prosport.

În vara lui 2007, în play-off-ul Ligii Campionilor, Dinamo a reuşit în partida din turul dublei manşe să facă un neaşteptat 1-1, după care, în retur, deşi la pauză conducea cu 1-0, a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, primind ușor trei goluri în repriza secundă şi pierzând meciul cu 3-1.

turcuUlterior, Dinamo l-a vândut pe Radu Ştefan la Lazio pentru o sumă substanţială de 4,5 milioane de euro oficial, care ar fi constituit răsplata şefilor de la Lazio pentru blatul realizat în UCL. Acum DNA a deschis o anchetă cu privire la acest subiect, analizând tranzacţia prin care Radu Ştefan a fost vândut la Lazio.

„Contractul lui Radu Ştefan a fost un contract OK, o sumă destul de bună pentru România şi pentru club. Toţi banii sunt pe documente, pe contract şi asta e tot. Hai să nu băgăm jucătorul. Banii pe Radu Ştefan s-au dat în 4 tranşe. Dacă jucătorul nu confirma când l-am împrumutat 1 an, probabil nu mai veneau în ţară şi nu mai primeam niciun ban. După care s-a semnat contractul definitiv, în 2008, pe care s-a achitat suma în 3 tranşe, până în 2010”, a afirmat Vasile Turcu, la DNA.

Întrebat dacă a venit la DNA să depună o plângere, fostul acţionar al lui Dinamo a afirmat:

„Am venit să lămuresc problema. Practic, eu am venit să lămuresc treaba cu transferul lui Radu Ştefan. Nu am venit pentru altceva. Restul, organele abilitate ale statului…La Radu Ştefan a fost o ofertă din partea clubului Lazio, la care am fost mandatat eu şi cu Borcea să negociem pentru Radu Ştefan. În 2008 a început. Ce treabă avea asta cu meciul?

A fost dorit de directorul sportiv şi de antrenor. Dacă e o bănuială şi din partea voastră, a presei, sunteţi a treia putere sau a patra, mai nou a doua putere în stat, şi eu m-aş bucura dacă dumneavoastră în calitate de presă şi inclusiv cu această instituţie, DNA, să se descopere adevărul. Eu am pus suflet, am pus bani”, a mai spus Turcu.

Dosarul „Dinamo-Lazio” a fost deschis de DNA acum două săptămâni, după ce un alt acţionar de la Dinamo a făcut declaraţii tranşante despre culisele partidei din Liga Campionilor.

“Blaturile se făceau la Bucureşti, la hotelul unde stăteau oaspeţii. Cu puţină tocmeală, ieşea un preţ bun. La meciul cu Lazio, aranjamentul a fost făcut înainte de meci. La pauză, li s-a spus jucătorilor: <Băieţi, daţi-vă la o parte!> E posibil să fi fost şi o treabă la pariuri, să conducă Dinamo la pauză şi să câştige Lazio. Dinu şi Borcea au tratat cu Lotito de la Lazio. Preţul a fost vânzarea lui Radu Ştefan care nu valora niciodată 4,5 milioane de euro. L-au luat ca pe o murătură, l-au antrenat apoi bine şi a ieşit din el un jucător bun”, a declarat Cohn pentru ProSport.

Acest caz a intrat şi în atenţia forurilor de specialitate internaţionale. Federaţia Română de Fotbal a anunţat că UEFA a deschis, de asemenea, o anchetă.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*