Vasile Blaga, audiat la DNA

  • Nicoleta Ungureanu
  • 17 octombrie 2016
  • Justiție
  • 0
Vasile_Blaga

Fostul co-președinte al PNL, Vasile Blaga, este audiat la DNA Ploiești în dosarul finanțării campaniei electorale prezidențiale din 2009. Acesta a refuzat să facă declarații la intrarea la audieri.

Blaga va fi audiat de procurori în contextul în care anterior nu a dat declaraţii în faţa procurorilor.

Procurorii DNA spun că Blaga ar fi primit în mod repetat în perioada 2011-2012, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, iar de la Gheorghe Ştefan, suma de 500.000 de euro, bani despre a căror provenienţă avea cunoştinţă.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt: La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid. Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să,,cotizeze” pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *