Va fi încă un referendum în Marea Britanie? Pronostic: Nu va fi cel pe care îl aşteaptă toată lumea

  • Adelina Mitrache
  • 7 iulie 2016
  • Externe
brexit marea britanie balon cu aer

Foarte mulţi militanţi împotriva Brexit-ului au cerut un al doilea referendum încă din ziua în care s-a aflat rezultatul votului. Printre promotorii încă unui referendum s-au numărat şi fostul premier al Marii Britanii Tony Blair şi magnatul Richard Branson, a scris Business Insider.

Deutsche Bank crede totuşi că un al doilea referendum este foarte posibil. Banca a declarat săptămâna trecută că este „foarte posibil ca publicului să i se ofere o a doua şansă la vot, însă nu într-un plebiscit legat de apartenenţa la Uniunea Europeană, ci de condiţiile despărţirii de aceasta, după ce se va trasa un acord final de părăsire a UE”.

Conducerea băncii este de părere că, având în vedere că tabăra „Leave” a avut o campanie bazată pe suveranitate, poporul va dori să aibă un cuvânt de spus la finalul înţelegerii.

Deutsche Bank crede că totul se va finaliza undeva în anul 2019. „Un lucru clar – chiar mai sigur decât previziunile economice – este că incertitudinea politică va necesita cu siguranţă o schimbare constantă a aşteptărilor pe care le avem”.

Banca de investiţii se aşteaptă ca Marea Britanie să rămână cu acces limitat la piaţa europeană, care nu include libertate de mişcare sau contribuţii la finanţele Uniunii Europene. „Doar problemele majore vor fi discutate în acest stadiu – vor urma mulţi ani de negocieri până la încheierea Brexitului cu adevărat”, au spus cei de la Deutsche, potrivit Business Insider.

Marea Britanie a surprins Europa când a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, chiar dacă tabăra „Leave” nu pare să aibă un plan concret pentru viitor dacă înţelegerea se va finaliza.

Deutsche Bank este de acord cu JP Morgan în privinţa Scoţiei, susţinând că este foarte posibil să se organizeze un al doilea referendum, care va duce la separarea scoţienilor de Regatul Unit.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *