Ultimele Știri

Va avea loc o întâlnire între Hollande și Putin, la Paris, pe tema situației din Siria

vladimir_putin

Francois Hollande urmează să aiba o intalnire, vineri, cu președintele Rusiei, la Paris, pentru a discuta despre situația din Siria. Această întâlnire va avea loc înaintea unui summit menit să relanseze procesul de pace în Ucraina, după ce Casa Albă a denunţat atacuri aeriene „oarbe” asupra opoziţiei siriene din partea Kremlinului.

În această întâlnire, programatăpentru vineri după-amiază, preşedinţii francez şi rus „vor evoca subiecte bilaterale şi, evident, Siria”, potrivit unei surse din anturajul lui Hollande, relatează AFP.

Cele două țări, Franța și Rusia, au poziții divergente în ceea ce privește soarta președintelui sirian Bshar al-Assad. Moscova îl susține pe acesta și propune o luptă  împotriva grupării Statul Islamic (SI), în timp ce Parisul vrea să-l vadă plecat de la putere cât mai rapid, acuzându-l că este principalul vinovat de haosul din Siria.

„Mesajul Franţei către Rusia este clar: o cooperare în teatrul sirian nu poate fi concepută decât dacă sunt îndeplinite trei condiţii: în primul rând ca atacurile aeriene în Siria să vizeze gruparea Statul Islamic şi Al-Qaida, ci nu alte obiective, în al doilea rând încetarea bombardamentelor în care este folosit armament chimic, iar în al trelea rând o tranziţie politică clară, al cărei rezultat să fie plecarea (de la putere) a preşedintelui Bashar al-Assad”, a declarat aceeaşi sursă.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*