USR şi-a lansat programul politic: Administraţie publică, transparenţă, anticorupţie. O ţară în rândul celor occidentale!

USR

Uniunea Salvaţi România, formaţiune ajunsă pe locul 3 în preferinţele alegătorilor, şi-a lansat programul cu care se va prezenta la alegeri, program care vizează reformarea administraţiei şi eliminarea completă a sărăciei.

Liderii Uniunii Salvaţi România au lansat marţi programul politic al partidului, program ce reprezintă viziunea pentru România pe care formaţiunea condusă de Nicuşor Dan o propune alegătorilor la alegerile parlamentare din decembrie. Întâmplător sau nu, programul partidului, care are printre pilonii centrali lupta împotriva corupţiei, a fost lansat la The Institute, clădire aflată vis-a-vis de sediul DNA, instituţie în care, în ultima perioadă, au dat cu subsemnatul mulţi membri ai partidelor politice cărora USR se pregăteşte să le facă opoziţie în Parlament.

În cadrul prezentării, Nicuşor Dan, Clotilde Armand şi Cosette Chichirău – viitor candidat de Iaşi pentru Parlament şi cea care a coordonat elaborarea programului – au vorbit despre liniile directoare ale programului, linii care converg înspre „eliminarea completă a sărăciei.”

„Există două direcţii în acest program: o direcţie care ţine de corupţie şi de administraţie publică, cu alte cuvinte de reformarea statului român prin administraţia publică şi există o direcţie care ţine de dezvoltarea economică sustenabilă, economia care să genereze creştere şi bani care să alimenteze o administraţie publică funcţională”, a declarat Nicuşor Dan.

 

Deşi programul USR are 9 capitole, prezentarea s-a axat pe cinci dintre acestea, primul dintre acestea fiind administraţie publică/transparenţă/anticorupţie.

„În primul rând propunem o justiţie funcţională şi predictibilă, asta înseamnă că pe de o parte trebuie să asigurăm funcţionarea acestor filtre administrative care degrevează procesul de justiţie şi pot să producă, să mărească calitatea actului de justiţie, pe ce altă parte vrem să ajungem la uniformizarea practicii judecătoreşti, la predictibilitatea actului de justiţie şi asta se face prin publicarea online a tot ce înseamnă hotărâre judecătorească şi printr-o transparenţă a actului de justiţie. Când vom avea publicate online toate hotărârile judecătoreşti va fi mai simplu să vedem eventualele derapaje din actul de justiţie”, a declarat Dan.

În materie de achiziţii publice, liderul USR a mai reamintit că România pierde anual miliarde de euro, soluţia propusă de USR fiind sistematizarea modului de control al achiziţiilor publice, standardizarea preţurilor pentru bunuri şi servicii, lista neagră a firmelor care s-au angajat să facă lucruri în achiziţii publice şi nu le-au făcut, reformarea modului în care informaţiile publice sunt accesibile publicului larg etc.

Nu în ultimul rând, Nicuşor Dan a precizat că USR îşi doreşte o reformă a sistemului electoral care să elimine monopolul partidelor mari de pe piaţă politică, „asta înseamnă reducerea pragului electoral, permiterea partidelor locale, scăderea numărului de semnături, alegerea primarului în două tururi.”

Industrie modernă – România are o şansă în economia digitală!

Capitolul despre dezvoltarea economică a fost prezentat de Cosette Chichirău , aceasta precizând că USR vrea să ofere „o viziune de dezvoltare pe termen lung, o viziune de dezvoltare sustenabilă bazată pe investiţii nu pe consum şi pe stimulente fiscale, ci pe investiţii în industrie, infrastructură şi învăţământ.”

„Avem un plan ambiţios, este adevărat, dar vrem să scoatem România din sărăcie, vrem să eliminăm sărăcia complet, vrem să fim o ţară în rândul celor occidentale.”, a declarat Chichirău, în opinia căreia motorul dezvoltării este industria, motiv pentru care avem nevoie de politici publice care să revitalizeze şi să creeze noi industrii de valoare înaltă şi de tehnologie înaltă şi să încurajeze exporturile produselor de înaltă tehnologie.

Suntem pe o piaţă globală, orice companie, de la China sau SUA, poate veni în România să facă competiţie, asta înseamnă că ne trebuie o strategie coerentă, asta înseamnă că trebuie să ne gândim nu numai la ce avem aici, ci trebuie să ne gândim care sunt trendurile mondiale şi cum putem câştiga în acele trenduri mondiale. Un trend e economia digitală, tranziţia către obiecte inteligente, biotehnologie, energia regenerabilă, transportul inteligent. Acestea sunt direcţiile majore în care se deplasează lumea în următorii 10-20 de ani. Ca la fotbal, trebuie să alergăm nu unde este mingea ci unde va fi.”, a declarat Chichirău, în opinia căreia România are o şansă reală în economia digitală.

„Propunem o orientare pentru industria IT din România în această direcţie, spre exemplu ştiinţa datelor, unde datele sunt integrate în toate industriile iar România poate fi creierul invizibil în aproape orice”, a adăugat Chichirău , în opinia căreia aceasta presupune investiţii directe ale statului, încurajarea investiţiilor străine şi folosirea tuturor instrumentelor posibile.

Un rol important îl pot avea românii din diaspora, mulţi dintre aceştia având cariere de succes în acest domeniu, care pot deveni, fără să revină în ţară, membri în board-urile companiilor româneşti de IT ce se vor înfiinţa şi să le sprijine cu know how, invitaţii la conferinţe etc.

Învăţământ – Calea sigură de a ieşi din sărăcie este educaţia!

„Învăţământul este o componentă foarte importantă a dezvoltării, vrem să încurajăm creativitatea copiilor să oferim o educaţie de calitate în domeniul tehnologiei informaţiilor si limbilor străine, asta e competiţia globală şi trebuie să ne adaptăm. Susţinem un învăţământ accesibil tuturor, vrem să folosim toate structurile sistemului de educaţie în mod decisiv pentru a elimina sărăcia. Calea sigură de a ieşi din sărăcie este educaţia!”, a declarat Chichirău.

Reprezentata USR a precizat că formaţiunea sa susţine creşterea finanţării învăţământului până la 6% din PIB, creşterea finanţării urmând să asigure nu doar salarii mai bune dar şi o pregătire mai adecvată a profesorilor care să ştie nu doar cum să predea, ci cum să se ocupe şi de problemele copiilor în genere.

„Avem mai multe reforme propuse, avem o reformă a programei, a inspecţiei şcolare, susţinem şcolile profesionale. Avem şi propuneri şi pentru învăţământul superior.”, a precizat Chichirău

Transport – Securitatea Rutieră trebuie să devină prioritate naţională!

Partea de transport a fost prezentată de Clotilde Armand, în opinia căreia situaţia în care ne aflăm se datorează pregătirii deficitare a proiectelor, politizării companiilor de stat şi lipsei de capacitate de a administra pentru gestionarea proiectelor.

„Şi să ştiti, toate aceste cauze sunt din cauza corupţiei. Propunem o reformă profundă a acestor instituţii, depolitizarea lor, aducerea de resurse umane de bună calitate, şi nu mai vrem să avem politică de cost minim care de fapt face un cost maxim, şi fără autostrăzi.Costul minim pe partea de pregătire e absurd, economisim 1% pentru a plăti 30% din plus.”, a declarat Armand.

Clotilde Armand a mai precizat că USR susţine coridorul european, „pentru că este finanţat şi absolut esenţial pentru a traversa Carpaţiii, prima dată la Sibiu-Piteşti” precum şi traversarea Carpaţilor între Târgu Mureş – Iaşi.

„Faptul că Moldova e izolată e o problemă nu doar pentru Moldova ci pentru noi toţi, de fapt. Vrem că această autostradă să fie prioritate naţională.

„Altă prioritate este securitatea rutieră. Cred că s-a vorbit prea puţin despre acest lucru, îl studiem, e ceva dureros pentru români! E un capitol care trebuie să devină prioritate naţională.”

Sănătate – Vrem să eficientizăm sistemul!

Clotilde Armand a precizat că Sănătatea primeşte doar 4% din PIB în timp ce în ţările vestice acestui domeniu i se alocă 10% iar în SUA, ţară cu un PIB imens, 18%.

„Sunt trei posibilităţi, ori creştem acest PIB şi asta vrem să facem, putem aloca mai mult din PIB – vrem să alocăm 6% – şi vrem să eficientizăm sistemul.”, a precizat Armand.

În materie de eficientizare a sistemului medical, Armand a declart că acest deziderat se poate realiza prin numirea unui management profesionist, specialist pentru spitale, digitalizare şi descentralizare.

Nu în ultimul rând, trebuie schimbat modul în care se aleg medicamentele subvenţionate de stat, a opinat Clotilde, arătând că în prezent se iau decizii bazate pe costul medicamentului, deşi un medicament mai scump se poate dovedi nu doar mai eficient, dar şi mai ieftin, dacă prin folosirea lui se reduce durata de tratament şi efectele secundare care, la rândul lor, necesită alte tratamente.

Programul integral propus de USR poate fi accesat aici

2 thoughts on “USR şi-a lansat programul politic: Administraţie publică, transparenţă, anticorupţie. O ţară în rândul celor occidentale!

  1. Programul este super ok dar trebuie si pus în practica. Și as dori să întreb dacă aveți nevoie de un nou înscris in noua formațiune.

  2. O noua paiata politica a mafiei multinationalelor se alatura vechilor partide.
    Ciolos o papusa perfecta a corporatiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *